Gheorghe Flutur, la Mănăstirea Putna: „Ne rugăm pentru bunăstarea oamenilor”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, ia parte marți, 15 august, de marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, la slujba de la Mănăstirea Putna.

Șeful administrației județene a sbliniat că la Hramul Mănăstirii Putna au venit oameni de peste tot, iar faptul că mulți dintre cei prezenți sunt în costume populare este îmbucurător.

„Este foarte multă lume aici, venită și din țară și din Diaspora. Am văzut foarte mulți oameni îmbrăcați în costume populare. Ne bucurăm că vine multă lume la biserică, la rugăciune și la reculegere. Am ascultat rugăciunea Înaltpresfințitului Calinic, care a vorbit despre încetarea războiului. Ne rugăm și noi pentru asta. Ne rugăm pentru bunăstarea oamenilor, pentru liniștea sufletească și pentru mai bine pentru poporul român”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, de la Mănăstirea Putna.

Trebuie precizat că la Hramul Mănăstirii Putna, alături de președintele Flutur, au fost și primarii de la Putna, Marginea și Horodnic de Sus, respectiv Gheorghe Coroamă, Gheorghe Lazar și Valentin Luță.