Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a aflat astăzi pe șantierele de pe drumurile județene. În primul rând șeful administrației județene a insistat pe drumul axial Suceava – Iași, pe porțiunea Stroiești – Vâlcele – Constâna – Dărmănești unde se toarnă asfalt. Potrivit lui Flutur, lucrările la axial vor fi finalizate în această vară, la jumătatea lunii august.
„Vremea permite, dimineață erau 16 grade, așa că am început în forță lucrările de asfaltare în mai multe locuri din județ. În primul rând pe drumul axial Suceava – Iași, pe porțiunea Stroiești – Vâlcele – Constâna – Dărmănești se toarnă asfalt. Aici drumul s-a lățit, s-au făcut terasamente casetate laterale, iar azi a început asfaltarea ultimului tronson care leagă Stroiești de Dărmănești, spre viitoarea Autostrada A7 Ploiesti – Siret. Cu alte cuvinte, aceasta va fi scurtătura celor care vin din zonă Humorului și din bazinul Ciprian Porumbescu – Drăgoiești spre A7, la intersecția de la Dărmănești. Se lucrează la terasamente în Stroiești și spre Zaharești. În zece zile va fi pregătit patul drumului pentru turnat asfalt. Am rugat constructorii să se concentreze zi lumină pentru a scurta perioada de disconfort a populației din zonă.
Reamintim că drumul axial care leagă Suceava de Moara, Zaharești, Stroiești, Costâna, precum și cel care leagă Suceava de Dolhasca este finanțat cu fonduri europene în valoare de 63 milioane de euro, are o lungime de peste 75 km și deservește circa 80.000 de locuitori din mai multe localități prin care trece. De asemenea, el face legătura cu A7 în mai multe locuri, la Dărmănești, la Liteni și la Dolhasca. Lucrările vor fi finalizate în această vară, la jumătatea lunii august. Au fost întârzieri în urma unui litigiu comercial, dar acestea au fost în mare parte recuperate.
Apreciem astăzi efortul constructorilor care se mobilizează cu toate forțele și la Ipotești, unde acum se toarnă asfalt, și la Bosanci, unde se pregătește asfaltarea, și la Udești, unde săptămâna viitoare începe asfaltarea. De luni începem și alte șantiere în județ, profitând de vremea favorabilă care a permis deschidere stațiilor de asfalt”, a precizat președintele Consiliului Județean.