Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost distins astăzi cu Ordinul „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, distincție acordată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Medalia i-a fost înmânată la finalul Sfintei Liturghii oficiate la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, cu prilejul sărbătoririi hramului lăcașului de cult.
Evenimentul a adunat mii de credincioși, la slujbă fiind prezenți și alți primari, alături de conducători ai instituțiilor publice din județul Suceava. Distincția i-a fost conferită președintelui Consiliului Județean în semn de recunoaștere pentru sprijinul acordat lăcașului monahal, alături de alte persoane care au contribuit la dezvoltarea și ansamblul mănăstirii.

Gheorghe Șoldan a mărturisit că această distincție îl onorează, evidențiind totodată rolul esențial al părintelui arhimandrit Mihail în transformarea Mănăstirii Sihăstria Râșcăi într-un reper spiritual al județului.
Demnitarul a subliniat importanța credinței și a Bisericii ca spațiu de unitate pentru comunitate, precizând că, indiferent de parcursul fiecăruia, Biserica rămâne locul în care oamenii se întorc atât pentru a mulțumi, cât și pentru a-și găsi alinarea în momentele dificile.


