Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a participat luni, 5 septembrie, la deschiderea noului an școlar la 13 unități de învățământ din municipiul reședință de județ. Edilul a transmis mesajul municipalității. Totodată, Ion Lungu a amintit că în prezent, în derulare, în Suceava sunt în derulare proiecte în valoare de peste 20.000 de euro.
„Educația a fost și va rămâne un domeniu de interes major pentru municipalitate, de aceea am participat luni la deschiderea anului școlar la 13 unități de învățământ, respectiv: la Școala generală nr.11, Burdujeni, la Școala generală nr.6, Burdujeni Sat, la Școala generală nr.7, Ițcani, la Colegiul Național «Petru Rareș», la Școala generală nr.3, Mărășești, la Colegiul Național «Mihai Eminescu», la Liceul Teoretic Filadelfia, la Liceul Natanael, la Liceul cu program Sportiv, la Seminarul teologic, la Grădinița cu program normal Obcini și la Grădinița cu Program Prelungit Gulliver”, a precizat primarul Ion Lungu.
Edilul a subliniat că tot luni, 5 septembrie, a fost inaugurată, după extindere și modernizare, Grădinița cu Program Prelungit nr.3 de pe strada Dobrogeanu Gherea.
„Am transmis școlilor mesajul municipalității. În acest moment sunt proiecte în curs de derulare în domeniul educației, în valoare de 20 milioane euro, în domeniul creșterii eficienței energetice a clădirilor publice, corpuri de clădiri noi, grădinițe noi, construire creșe noi și de asemenea lucrări de reparații și dotări școli.
Am invitat toate școlile să se implice în promovarea împreună cu municipalitatea în proiecte de digitalizare unde sunt disponibile pe fonduri europene sume importante de bani, să transformăm școlile din orașul nostru în școli inteligente”, a mai spus Ion Lungu.