O tentativă de furt de băuturi alcoolice dintr-un magazin situat pe Calea Bucovinei a dus la descoperirea unui depozit ambulant de bunuri fără documente. Patru persoane, printre care și un minor, sunt acum cercetate de polițiști.
Incidentul a avut loc marți seară, în jurul orei 19:25. Personalul de pază al magazinului a observat pe sistemul de monitorizare video trei persoane – doi bărbați și o femeie – care ascundeau sub haine mai multe sticle cu băuturi alcoolice fine.
Cei trei au încercat să părăsească magazinul fără a achita marfa, însă au fost interceptați la ieșire. Asupra lor au fost găsite patru sticle de băuturi spirtoase premium, prejudiciul fiind recuperat pe loc.
La scurt timp, echipajele de poliție sosite la fața locului au identificat în parcarea magazinului și autoturismul cu care se deplasau suspecții, la volanul căruia se afla un al patrulea membru al grupului.
În urma percheziției vehiculului, polițiștii au rămas surprinși de varietatea obiectelor găsite, pentru care persoanele în cauză nu au putut prezenta documente de proveniență. Un topor tactic cu două tăișuri, un cuțit tip briceag de mari dimensiuni, un cuțit tactic cu husă și o bâtă de lemn de peste 70 cm. Peste 15 sticle de whisky și lichioruri de lux, toate cu sigiliile intacte. Mai multe filetante, șurubelnițe electrice cu acumulatori, un dispozitiv de spălare sub presiune, o mulinetă de pescuit și peste 10 acumulatori de schimb pentru unelte profesionale. Parfumuri, testere și deodorante.
Persoanele identificate au vârste cuprinse între 17 și 29 de ani și sunt domiciliate în județul Prahova. Având în vedere cantitatea mare de unelte și băuturi sigilate găsite în mașină, polițiștii suspectează că grupul ar putea fi implicat într-o serie de furturi comise și în alte localități sau județe.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar bunurile găsite în autoturism au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Totodată, au fost informate și celelalte unități de poliție din țară pentru a verifica dacă bunurile respective figurează ca fiind sustrase din alte magazine.


