Grupare care a exploatat sexual cel puţin 30 de victime, în Irlanda, destructurată. Droguri vândute în localităţi din ţară

Poliţiştii şi procurorii au destructurat o reţea care a exploatat cel puţin 30 de victime în Irlanda. Banii erau trimişi în ţară şi s-au cumpărat imobile şi autoturisme. Pentru disimularea sumelor, s-au înfiinţat mai multe firme. În urma percheziţiilor, şase persoane au fost reţinute.

”La data de 25 aprilie 2023, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracţională a unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de mare risc şi spălarea banilor, fiind dispusă reţinerea a 6 persoane bănuite”, anunţă, miercuri, Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că poliţiştii au pus în aplicare 38 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Gorj şi Vâlcea şi în municipiul Bucureşti, fiind puse în executare şi 30 mandate de aducere.

”Din cercetări a reieşit că, în anul 2019, s-ar fi constituit, pe baza relaţiilor de familie, un grup infracţional organizat, la care ar fi aderat şi alte persoane, grup care ar fi acţionat pe teritoriul Irlandei în scopul exploatării sexuale a numeroase persoane, obţinând astfel sume de bani. Totodată, liderii grupului infracţional ar fi organizat şi dezvoltat o reţea de prostituţie, determinând şi înlesnind practicarea prostituţiei a aproximativ 30 de persoane, de la care ar fi perceput sume de bani, sub forma unor procente din câştigurile realizate, între 40% şi 70%”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit poliţiştilor, activitatea membrilor grupului ar fi constat în asigurarea cazării în imobilele închiriate şi perceperea unor sume de bani cu titlul fictiv de chirie, achiziţionarea biletelor de avion pentru deplasările pe ruta România-Irlanda, crearea, administrarea anunţurilor online şi intermedierea legăturilor, transportul şi protecţia la locaţiile clienţilor, dar şi vânzarea, prin intermediul persoanelor vătămate, a drogurilor de mare risc către clienţi, în scopul obţinerii unor câştiguri mai mari.

”Astfel, membrii grupului infracţional organizat ar fi utilizat un circuit financiar complex în activitatea de disimulare a foloaselor patrimoniale obţinute de pe urma practicării prostituţiei, sumele de bani obţinute fiind transferate în România, atât prin servicii de transfer monetar rapid, cât şi prin intermediul unor conturi bancare deschise pe numele unor persoane interpuse. Ulterior, veniturile ar fi fost utilizate pentru achiziţionarea pe teritoriul României a mai multor bunuri mobile (autoturisme) şi imobile (terenuri, apartamente, edificarea de construcţii etc.), atât pe nume propriu, cât şi pe numele membrilor familiei, utilizate însă, în fapt, de către membrii grupului”, mai arată anchetatorii.

Potrivit acestora, membrii grupului infracţional organizat ar fi înfiinţat societăţi comerciale ce au ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul sau închirierea de bunuri imobile, cu scopul de a desfăşura o activitate aparent legală, în vederea disimulării veniturilor provenite din activitatea infracţională.

”De asemenea, în cauză s-a reţinut şi faptul că, în perioada 2021 – 2023, parte dintre membrii grupului infracţional organizat ar fi vândut diverse cantităţi de droguri de mare risc consumatorilor în judeţele Gorj şi Vâlcea”, se mai arată în comunicatul IGPR.

În urma percheziţiilor au fost ridicate bani, dispozitive electronice şi a fost instituită măsura sechestrului asigurător  cu privire la zece autoturisme şi un motociclu.

La activităţi au participat şi 2 poliţişti din Irlanda.

”În cursul de astăzi, 26 aprilie a.c., urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj, cu propunerea de arestare preventivă a celor 6 persoane bănuite, pentru 30 de zile”, a mai anunţat Poliţia, scrie psnews.ro.