Harșovschi: „Viceprimarul Dan Ioan Cușnir a semnat documente fără baza legală prevăzută de Codul Administrativ”

Fostul viceprimar al municipiului Suceava și actual consilier local, Lucian Harșovschi, susține că în cadrul Primăriei Suceava a fost ignorată o prevedere esențială din Codul administrativ, situație care ar putea pune sub semnul întrebării legalitatea unor acte administrative semnate în lipsa primarului.

Potrivit acestuia, în municipiile cu doi viceprimari, Consiliul Local trebuie să adopte o hotărâre prin care stabilește în mod oficial care dintre cei doi îl înlocuiește pe primar atunci când acesta lipsește din funcție. Harșovschi afirmă că o astfel de hotărâre nu a fost adoptată la Suceava.

În aceste condiții, spune consilierul local, viceprimarul Dan Ioan Cușnir a semnat documente în numele primarului Vasile Rîmbu în perioadele în care acesta s-a aflat în concediu, fără să existe un temei legal care să îi confere această atribuție.

Acesta consideră că situația putea fi evitată prin respectarea unei proceduri administrative simple și acuză actuala conducere a Primăriei că nu a aplicat o prevedere legală obligatorie.

Harșovschi: „Viceprimarul Dan Ioan Cușnir a semnat documente fără baza legală prevăzută de Codul Administrativ”

În acest context, Harșovschi îi solicită primarului Vasile Rîmbu să inițieze cât mai repede proiectul de hotărâre prin care să fie desemnat oficial viceprimarul care îl înlocuiește în perioadele de absență. Totodată, acesta cere verificarea tuturor documentelor semnate de Dan Ioan Cușnir în această perioadă și adoptarea măsurilor necesare pentru eliminarea eventualelor probleme de legalitate, astfel încât municipalitatea să evite litigii și cheltuieli suplimentare.

„Nici măcar Codul administrativ nu sunt în stare să îl respecte!

De aproape doi ani ni se spune că actuala administrație a venit să aducă profesionalism, competență și respect pentru lege.

Realitatea este însă cu totul alta!

Codul administrativ prevede clar că, atunci când o primărie are doi viceprimari, Consiliul Local trebuie să desemneze, prin hotărâre, viceprimarul care îl înlocuiește de drept pe primar în perioadele în care acesta lipsește.

La Suceava, această hotărâre lipsește.

Cu toate acestea, în perioadele în care primarul Vasile Rîmbu s-a aflat în concediu, atribuțiile acestuia au fost exercitate de viceprimarul Dan Cuşnir, care a semnat acte administrative în numele primarului.

În aceste condiții, este firesc să apară întrebări cu privire la temeiul legal al exercitării acestor atribuții.
Asta înseamnă că orice persoană vătămată prin acele acte are motive să analizeze contestarea lor în instanță.

Toată această situație putea fi evitată prin adoptarea unei simple hotărâri de Consiliu Local. O formalitate pe care orice administrație responsabilă ar fi rezolvat-o imediat.

În schimb, cei care dau zilnic lecții despre legalitate și bună administrare au reușit să ignore o prevedere expresă din Codul administrativ.

Când nu respecți nici măcar procedurile de bază prevăzute de lege, nu mai vorbim despre profesionalism!

Îi solicit lui Vasile Rîmbu să inițieze, de îndată, proiectul de hotărâre a Consiliului Local prevăzut de lege și să dispună analizarea tuturor actelor administrative semnate în lipsa acestei hotărâri, precum și adoptarea măsurilor legale necesare pentru remedierea eventualelor nelegalități.

Respectarea legii nu este opțională și nu poate fi amânată. Orice act administrativ emis cu încălcarea cadrului legal trebuie verificat și, dacă se constată nelegalitatea sa, trebuie corectat în cel mai scurt timp, pentru a evita consecințe juridice și prejudicierea interesului public.

Art. 152 alin. (4) – „În situația în care se aleg doi viceprimari, (…) consiliul local desemnează, prin hotărâre, care dintre cei doi viceprimari exercită primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului.”
Art. 163 alin. (1) – prevede că, în caz de imposibilitate de exercitare a mandatului, atribuțiile primarului sunt exercitate de viceprimarul desemnat de Consiliul Local în condițiile art. 152 alin. (4)”, a transmis fostul viceprimar al municipiului Suceava, consilierul local Lucian Harșovschi.