Un număr de 72 de persoane care au venit la Iaşi pentru a se închina şi ruga la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei şi a celor nevoiaşi, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit reprezentanţilor Grupării Mobile Jandarmi Bacău, de sâmbătă dimineaţă, de la debutul pelerinajului, 72 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale, patru dintre ei fiind transportaţi la spital cu dureri abdominale, stări lipotimice, hipertensiune arterială, hipoglicemie, crize comiţiale sau luxaţii.
Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu, a declarat că majoritatea celor care au avut nevoie de îngrijiri medicale sunt persoane care au venit în pelerinaj din judeţul Ilfov.
În prezent, 2.300 de pelerini aşteaptă să ajungă la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană, în care se află racla Sf. Cuv. Parascheva şi racla Sf. Paisie de la Neamţ, notează Agerpres.
De sâmbătă dimineaţă, de la ora 6,00, de când a început pelerinajul, 43.000 de credincioşi s-au rugat la raclele sfinţilor.
În perioada 8-16 octombrie se desfăşoară la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pelerinajul organizat de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, care se prăznuieşte pe 14 octombrie.
Pelerinajul a început cu scoaterea raclei cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva din Catedrala Mitropolitană. În urma unei procesiuni, racla cu moaştele a fost aşezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană. Anul acesta sunt aduse, spre închinarea pelerinilor, şi moaştele Sf. Paisie de la Neamţ, născut în urmă cu 300 de ani în Ucraina.
Până pe 15 octombrie se estimează că peste 300.000 de credincioşi vor veni la Iaşi pentru a participa la slujbele religioase şi la alte activităţi prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor fiind 13-14 octombrie, scrie psnews.ro.