În pofida aparențelor, nu este nici ușor și nici simplu să scrii despre năzdrăvăniile unui impostor sfertodoct, precum este Ion Drăgușanul, chiar dacă ai la îndemână toate dovezile, toate îndreptările, toate piesele… Este, dimpotrivă, un trist spectacol să asiști la prostituția unor entități instituționale care sugerează un stat bicisnic și ticălos, care se susține prin oameni de nimic, pentru care are derogări și bani, mai ales bani…
Iar atunci când îi prinzi în flagrant delicios, de jaf, sau furt, sau blasfemie culturală, sau toate la un loc, să mai și țipe, cum sunt ei persecutați și deranjați în normalul muncii lor, ce știți voi, măi bucovinenilor cu minusculă, cultură este atunci când… fak doar you, în, și pe, ea!
Încă două incursiuni în aberațiile gâzisto-drăgușaniene, câte una, cu garnitură de imagine, acolo unde este cazul… A doua pe la o mâine, poimâine, după ce mai citim lamentațiile lui Gâză Drăgușanul și ale doamnei Teișanu.
1. Iată un amestec care tindea sa fie și periculos și plin de consecințe dezastruoase, dacă s-ar fi finalizat, conform mintea creață a domnului Gâză… Citiți, mai jos, o postare de pe blogul său, sucit și de-a-ndoaselea, din 26 ianuarie 2015:
Click AICI! Centrul Cultural “Bucovina”, în Mănăstirea Moldoviţa…cu precizările sale absurde:
Nu se înțelege exact ce dorește dumnealui, dar, mai jos, zice pe șleau:
„…E de prisos, cred, să mai spun că întreaga colecţie de mărturii iconografice document, “Illustrierte Bukowina“, pe care am expus-o, în urmă cu doi ani, nu a trezit decât dezinteres total din partea autorităţilor, deşi, dincolo de frumuseţea desenelor şi a acuarelelor, colecţia aceea se dovedeşte a fi utilă, inclusiv în cazul în care s-ar dori recuperarea integrală a frescei de la Moldoviţa….”
Deci „…importanta marturie a frescei întregi, realizată de aquarelistul german Rudolf Bernt..”: Unde, când, dacă ar fi să-l luam în serios, a realizat aquarelistul german fresca întreagă? Fiind vorba despre pictură murală, pe ce zid se găsește? Sau este vorba despre un desen, fie și aquarelă, în care neamțul a umplut golurile, pentru că nu-l împiedica nimic să o facă, Rudolf Bernt nefiind nici restaurator nici expert în materie?
Este încă o dovadă peremptorie a confuziei valorilor, a precarității sale intelectuale, cum să te duci tu, absolvent scremut de 12 clase populare, să propui soluții radicale unor restauratori profesioniști, artiști necontestați, migalitori pe comorile neamului, cu rezultate care vor prelungi viața capodoperelor …
Acuma înțelegem: pur și simplu, specialiștii restauratori ar fi trebuit să lase baltă toată pregătirea lor, toată experiența, și să se ia după contrafacerile unui impostor sfertodoct, dintr-o „expoziție” (!!!) făcută la potcovaria pretenului Ursu, cu copii ale copiilor, copiate de pe internet, fără criterii, fără culoare, fără detalii, operă de hoț submediocru care s-ar intabula și cu piramida lui Keops facută dintr-un amestec de piese lego și tizic, bani să iasă…
Este antologică invitația sa răstită, pentru restauratori, de a se inspira din ghiveciul său de kitsch, cu irizări de tizâc, pentru scena cu „asediul Constantinopulului”…
Iată, zice el, „…fresca din dreapta…” etc., făcând confuzii penibile, insinuând, prostește, că ar fi mai multe fresce și anulând metafora imagistică integratoare, o capodoperă în sine, trimițând, aluziv, la soarta capitalei Imperiului Bizantin, aflată sub ocupația pagânului, din 1453…
”Deoarece ”Fresca din dreapta” este o parte a ”Asediului…”, care la rândul lui, e parte importantă a Imnului Acatist al Maicii Domnului. Un ”imn”, o laudă adusă Maicii Domnului pentru minunile pe care le face pentru cei care cred în puterea divină și o roagă pe ea să intervină pe lângă Dumnezeu-Fiul…
În ”Asediul Constantinopolului”, marea oștire asediatoare e distrusă de ploaia de foc și de furtuna din senin pe care Dumnezeu le trimite ca să-i apere pe cei care, în Cetate, se roagă…
E un discurs puternic persuasiv la intrarea în lăcas a enoriașilor și în același timp expresie a marii evlavii care există aici față de Maica Domnului…” (am citat dintr-un cunăscător al monumentului…)
Mai sus, fresca Asediului Constantinopolului, ca metaforă, mult peste suficiența care frizează mercantilismul a domnului Gâză Drăgușanul… Asediul Constantinopolului (626) de către avari
Iată și ce sentințe mai emite arendașul cultural de la Centrul Cultural Bucovina:
Deci „Casa lui Ion Pietraru e la Bistrița, durată și la Moldovița”… El având, ca și jupânul preten de la covalia ISKRA, unde se confecționează spade, o fixație pe copiile „identice”, în cazul de față, a unui imobil aflător la Bistrița… Vedeți, dacă nu citiți productele minții sale, opurile sale croite cu tesla?
Pentru că, din fericire, toată opera de restaurare de la Moldovița a fost făcută, în ani îndelungați, de către specialiști magnifici, bijuteria de la Moldovița a fost durată și șlefuită de ctitori, meșteri restauratori, istorici de artă, oameni de cultură, rezultatul final fiind această capodoperă comparabilă doar cu celelalte câteva din salba Bucovinei neostentative, a Bucovinei profunde…, nu a Bukowinei lui Invers.
Iată pagina 19 din registrul cu planuri și dispoziții de șantier, 1954-1969, al arhitectului Ștefan Balș cu schițe ale clisiarniței, așa cum urma sa fie reconstituită/restaurată… ( de pe site-ul dedicat arhitectului, în pdf)
Gâză Drăgușanul a auzit ceva, de pe la instigatorii săi, poate o discuție de clacă, poate o ipoteză de lucru de printre ușile pretenilor săi care îl trimit ca pe un berbec, cu capul înainte, să spagă ziduri, ca să vadă ce iese, ca să-și dozeze efectele cupide și obscure ale unei MAFII A ARTEI care nu e de neglijat…
Da, obsesia sa nu este un moft spontan, iată și casa la care se referă Gâză Drăgușanul, traducând aiurea, ceva care are geamuri, balcon, are și rezoluția sa definitivă:
Însă, iată care este crudul adevăr despre casa din Bistrița și despre imobilul (clisiarnița…) restaurat de la mănăstirea Moldovița. Aceste date de pe un site foarte serios al maghiarilor din Romania (Enciclopedia Maghiara din Romania) merită citite, sunt documentate, impecabile:
Clic AICI! FOSTA CASĂ A LUI ANDREAS BEUCHEL, BISTRIŢA, respectiv link-ul http://enciclopediavirtuala.ro/monument.php?id=341
Clisiarnița a fost adusă, la stadiul remarcabil din zilele noastre, din ruine, restaurată de către marele arhitect român Ștefan Balș, un clasic al arhitecturii restauratoare, despre care găsiți date foarte bune aici:
Click AICI! Ministerul Culturii – Institutul Național al Patrimoniului , sau
Restaurări realizate de arhitectul Ștefan Balș, sau
ARHITECTUL ȘTEFAN BALȘ (1902 – 1994) FIȘĂ MONUMENT RESTAURAT
Din pdf-ul indicat mai sus, această imagine a ruinelor clisiarniței…
A boteza restaurarea, făcută magistral de către arhitectul Ștefan Balș, ține doar de fanteziile unui impostor nervos dar și nesocotit:
„…Scurt istoric: Mănăstirea Moldovița este ridicată de Petru Rareș în anul 1532, în imediata apropiere a ctitoriei străbunicului său, Alexandru cel Bun, care fusese ridicată în anul 1410, fiind căzută în ruină în secolul al XVI-lea. În anul 1612 Efrem, egumenul mănăstirii, ridică clisiarnița, pe latura de nord a incintei…”
Astăzi, la începutul conturat al secolulului XXI, concepția cu privire la restaurarea unui monument istoric sau a unei părți din acesta a evoluat, prin lucrarea specialiștilor cu vocație și studii temeinice… Nu se face nici acuma după ureche, după copii ale copiilor de pe copiile internetului sau după istericalele unor impostori hămesiți de bani publici… Nu că nu ar fi încercări, chiar sofisticate…
Există, din fericire albume, monografii, referințe critice de foarte bună calitate despre mănăstirea Moldovița. Citind, mai sus, din site-ul dedicat arhitectului Ștefan Balș, veți vedea că există solide tradiții culturale, la nivelul măreției incomensurabile a monumentelor cu care ne mândrim – și pe care unii ar dori să pună mâna, pentru ei sau pentru alții, în spiritul unui „ecumenism” în care excelează unii rătăciți de pe la noi, care înțeleg acest ecumenism ca pe o asociere în participațiune în care voi puneți mânăstirile iar noi punem mâna, scoatem bani frumoși din dughene și parcări apoi îi împărțim între noi, spre cele necesare…
Iarăși, din fericire, acuma, în anii noștri bicisnici, iaca, la anul 2012, s-a făcut și un album magnific („Mănăstirea Moldovița”..) al cărui autor este profesorul Aurel Buzincu, cu sprijinul tehnic al unor profesioniști pe măsură, de la editura Terra Design, din Gura Humorului…
Este un răsfăț al imaginii de calitate, al conceptului cultural de cea mai înaltă clasă, operă durabilă, de referință – nu singura, desigur.
Fără să vrem, nu am vrut neapărat, ne-am adus aminte, răsfoind excelentul album, de imprecațiile lui Gâză Drăgușanul aruncate înspre profesorul dr. Aurel Buzincu, cu o frecvență suspectă, chiar mai des decât o face dumnealui, Drăgușanul, atunci când dă cu mucii în fasolea culturii, înainte de a se arăni din ea…
Acest album poate fi un motiv, un punct de plecare, a urii sale… Și tot așa, ne-am adus aminte de episodul anecdotic cu Păstorel (acesta a fost un mare epigramist, domnu’ Gâză…) care la procesul său (a făcut parte din lotul Pilat…), întrebat fiind de către judecător, încurcat că trebuie să judece și să condamne un epigramist celebru: „ domnu’ Teodoreanu, dar de ce scrieți dvs. epigrame?”
„Păi eu scriu epigrame, domnu’ judecător, cum face găina ouă!”, a răspuns Păstorel Teodoreanu, încercând, în acest mod, să-i transmită unui dogmatic o evaluare simplă a actului artistic, ca expresie a necesității absolute.
Universitarul Buzincu, despre care am văzut că este pe podium, pe lista scurtă a „dușmanilor” lui Gâză Drăgușanul, ar avea ce să-i răspundă judecătorului, despre niște ouă de aur, precum albumul de mai sus…
Însă și Gâză Drăgușanul s-ar scoate, foarte simplu, dealtfel, invocând că nu s-a pomenit măgar să facă ouă, poate doar de lemn, de făget („bucovină”…), cu riscul de a fi confundate cu altceva…
Că tot suntem la Păstorel, iaca o variantă de răspuns pentru domnul Gâză, el însuși mușcat de vaca rimelor, cu rezultate încă neclare:
”Eu, dac-ar fi să număr ouă,
În afară a vreo două,
N-am altele, că eu sunt demn,
Am cap, am ouă, dar de lemn…”
Pregătim intens, meticulos, și următoarele investigații din extra-campania electorală 2020-2024:
- Inventarul inculturii în Bukowina lui Invers (patrimoniul cultural)
- Unde e făgetul Bukowinei? (patrimoniul verosimil de căpătuială)
- Mestecănișul gunoierilor din Țara sfinților (patrimoniul corupției)
- Simbriașii și adulatorii lu’ Zeus (patrimoniul uman)
- Miasma din spatele laudelor, falei și glorificării (patrimoniul volatil)
- Cine e adevăratul Invers din Bukowina? (patrimoniul politically correct)
- Șah-mat la Invers! (de… patrimoniul național)
Iar atunci când vă va apucă mila ori lehamitea, amintiți-vă, vă rugăm frumos, de politically correct și atacurile suburbane la adresa unor doamne, domni, ierarhi bisericești, instituții, simboluri naționale – Click AICI!. O listă ce se va actualiza pe parcursul investigațiilor noastre!
Fiți cu ochii pe Noi, pentru că noi vi-i deschidem!
”unii citesc și adorm.
alții citesc și se trezesc…”
Spargem tiparele presei sucevene! Râdem și, în același timp, descoperim infractori!
Cu sprijinul: Mugur Ciumică, Maria(n) Theresia Augusta
…și colectivul tehnic al Ziarului Ducatu’ Bukowina LIKE!
