În doar câteva ore, jandarmii de la Gura Humorului au conficat peste 10 metri cubi de lemn și au dat amenzi în valoare de 7000 de lei

În cadrul unei acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice, jandarmii din cadrul Detașamentului de Jandarmi Gura Humorului au depistat două autovehicule, care transportau peste 10 metri cubi de material lemnos, în valoare de 5.486 de lei.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii montani au constatat faptul că primul bărbat, în vârstă de 23 de ani, transporta 4,67 metri cubi de material lemnos peste valoarea specificată în aplicația SUMAL 2.0. Cel de-al doilea autor, în vârstă de 35 de ani, transporta peste 6 metri cubi de material lemnos, fără documente care să ateste legalitatea provenienței.

Jandarmii au procedat la ridicarea materialului lemnos în vederea confiscării și predarea acestuia în custodia Ocoalelor Silvice Frasin și Gura Humorului. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 7000 de lei.

În perioada următoare, Jandarmeria Suceava va intensifica acțiunile pe linia prevenirii și combaterii activității ilicite în domeniul silvic.