Încă un accident mortal pe drumurile județului. Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un șanț, la Gura Humorului

Joi, 6 octombrie, în jurul orei 18:00, la ieșirea din orașul Gura Humorului, un autoturism a părăsit partea carosabilă, intrând într-un șanț.  În mașină se aflau două persoane, una dintre ele fiind încarcerată.

La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii militari cu modulul SMURD (autospecială cu accesorii pentru descarcerare și ambulanța SMURD), cu două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava.

Persoana încarcerată, un bărbat în vârstă de 44 de ani, a fost extrasă de pompieri, era inconstienta și s-au efectuat manevre de resuscitare timp de zeci de minute.  Din nefericire, până la urmă s-a declarat decesul bărbatului.

Cea de-a doua persoană aflată în mașină, o femeie, era stabilă și a refuzat transportul la spital.