Primăria comunei Ipotești investește constant în infrastructura rutieră. Potrivit edilului Dumitru Gulei, de curând, au fost finalizate lucrările de construire a unui trotuar în satul Tișăuți, în lungime de circa 1.200 de metri. Investiția a fost finanțată cu bani de la bugetul local.
Tot cu bani de la bugetul local va fi construit și tronsonul din satul Lisaura, de la școală până la intersecția cu drumul județean 208A.
Dumitru Gulei a mai spus că o nouă investiție de acest fel va fi realizată în zona Siliște. Acest tronson va fi scos la licitație în cel mai scurt timp, urmând ca după desemnarea câștigătorului să înceapă efectiv lucrările.
„Încercăm să răspundem nevoilor tuturor cetățenilor din comuna noastră. Trotuarele sunt foarte importante pentru că oferă siguranță pietonilor. De aceea intenționăm să completăm infrastructura rutieră din comuna noastră cu trotuare noi și moderne”, a precizat primarul comunei Ipotești, Dumitru Gulei.