Incendiu de proporții la Fălticeni! Flăcările au pornit de la sistemul de încălzire al solariilor din gospodărie

Marți, 28 noiembrie, în jurul orei 2:10, militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din municipiul Fălticeni.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat două solarii, iar flăcările erau extinse și la o porțiune din acoperișul casei de locuit, existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie.

Incendiul a fost lichidat la ora 4:30.

Au ars cele două solarii, construite pe structură din lemn și acoperite cu folie din material plastic, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. De asemenea, acoperișul casei a fost afectat pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. Coșul de fum provenea de la sistemul de încălzire al solariilor.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit, cu bunurile aferente.

Rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.

Coșuri pentru evacuarea fumului: – coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor; – în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere; – coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, mr. Alin Găleată.