Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, sprijiniți de lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Marginea, Volovăț și Horodnic de Jos, au intervenit luni după-amiază pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Marginea. La fața locului au ajuns șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, cuprinzând casa de locuit și anexele gospodărești. Propagarea rapidă a flăcărilor a fost favorizată de vântul puternic și de materialele combustibile din construcții, majoritar din lemn, acoperite cu draniță și tablă. Exista și pericolul extinderii focului la gospodăria învecinată, unde astereala locuinței a fost afectată pe o suprafață de circa 10 metri pătrați.
Pe timpul intervenției, echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarului, un bărbat de 51 de ani, care a suferit arsuri la mâna dreaptă. Acesta a fost transportat ulterior la spital pentru tratament de specialitate.
În urma incendiului, casa de locuit și anexele au ars în întregime, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, fiind distruse bunurile aferente. La locuința vecină au fost afectate elemente de tâmplărie PVC (trei ferestre și o ușă), circa 20 de metri pătrați de acoperiș din tablă și aproximativ 40 de metri liniari din gardul comun.
Cercetările au stabilit că incendiul a izbucnit din șura gospodăriei, cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un cablu defect. Flăcările au fost lichidate în jurul orei 19:40, pompierii reușind să salveze gospodăria învecinată.


