Incendiu la o gospodărie din comuna Râșca

Joi, 23 noiembrie, în jurul orei 11:00, militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Râșca, au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din comuna Râșca.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau pe o laterală a casei, inclusiv la acoperiș, existând pericolul de propagare la întreaga locuință.

Incendiul a fost lichidat la ora 12:10.

Au ars aproximativ 15 metri pătrați din acoperișul construcției și 10 metri pătrați dintr-un perete portant. De asemenea, s-au degradat mai multe bunuri din interior.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de un burlan metalic neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, cu bunurile aferente.