Incendiu la o pensiune din Mălini. Unitatea a fost închisă de ISU în decembrie 2023

Sâmbătă, 10 februarie, în jurul amiezei, un incendiu a izbucnit  la o pensiune turistică din localitatea Mălini.

La fața locului intervin pompierii militari și civili cu 9 autospeciale de stingere, o autoscară de lucru la înălţime şi o ambulanţă SMURD.

Pensiunea respectivă a fost închisă de către inspectorii de specialitate ai ISU Suceava, pe data de 30.12.2023. De asemenea, operatorului economic i s-a aplicat sancţiunea complementară cu amendă de 100.000 lei.

Incendiul se manifestă generalizat la două clădiri alipite. Pompierii militari şi civili lucrează pentru localizarea incendiului. În pensiune nu se aflau persoane și, din fericire, nu sunt înregistrate victime.