Incendiu provocat de un cablu electric defect, la o gospodărie din satul Vuliva din comuna Frătăuții Noi

Joi, 20 iulie, în jurul orei 23:20, militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi și Gălănești, au intervenit cu opt autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Vuliva, comuna Frătăuții Noi.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat un adăpost de animale și alte anexe gospodărești, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga gospodărie și la o casă învecinată.

Pe timpul intervenției de stingere, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarului, în vârstă de 53 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, bărbatul a refuzat transportul la spital.

Au ars anexele gospodărești, pe o suprafață totală de aproximativ 80 de metri pătrați, și aproximativ 350 de baloți de fân. În incendiu au pierit cinci păsări de curte.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect.

Incendiul a fost lichidat la ora 2:40, iar pompierii au salvat locuința gospodăriei și casa de locuit învecinată, cu bunurile aferente.

„Rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a evita tragediile, la exploatarea instalaţiilor electrice

          – se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii, realizate sau reabilitate doar de personal autorizat;

          – se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;

          – evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice, prin folosirea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Suceava,  mr. Alin Găleată.