Un incendiu puternic a izbucnit duminică la o gospodărie din localitatea Sfântu Ilie, comuna Șcheia. Focul a fost observat și anunțat cu întârziere, iar la sosirea pompierilor casa de locuit și anexele gospodărești erau cuprinse de flăcări.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Incendiul a fost localizat, iar pompierii continuă intervenția pentru lichidarea ultimelor focare.
Deocamdată nu a fost comunicată cauza izbucnirii incendiului.


