Luni, 15 ianuarie, în jurul orei 16:40, militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Pătrăuți, au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din comuna Pătrăuți.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la nivelul acoperișului, existând pericolul de propagare la întreaga construcție. De asemenea, a fost identificat un tânăr, în vârstă de 31 de ani, care a suferit o luxație la un picior. Acesta a fost preluat de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava și transportat la spital, pentru tratament de specialitate.
Au ars acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, și circa 200 de kilograme de materiale textile, care erau depozitate în podul locuinței. S-a degradat tavanul clădirii, pe aproximativ 50 de metri pătrați.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.
Incendiul a fost lichidat la ora 17:50, iar pompierii au salvat restul casei de locuit.