Comuna suceveană Marginea este printre primele localități ale județului în care se demarează deja lucrările aferente proiectelor finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, semn clar că edilul Gheorghe Lazar și echipa sa de la Primărie s-au mișcat repede și au respectat toate termenele impuse de Guvern.
Construcția noului pod de peste râul Sucevița, căci despre asta este vorba, este, portrivit primarului Gheorghe Lazar, și cea mai mare investiție în infrastructura rutieră ce urmează a fi realizată în comună prin acest proiect guvernamental.
Edilul Gheorghe Lazar a emis deja ordinul de începere a lucrărilor, iar, începând cu data de 16 august, muncitorii vor fi deja la lucru.
Noul pod va fi amplast pe drumul comunal Tronson 20 și va traversa râul Sucevița, creând legături cu celelalte drumuri ale comunei Marginea.
„Podul va avea o lungime totală de peste 100 de metri și patru deschideri cu lungimea de peste 23 de metri, urmând a fi realizat pe grinzi prefabricate din beton armat. De asemenea, tot prin acest proiect, vor fi betonate și două tronsoane de drum ce leagă podul Vasilovschi – Moldovan de rețeaua de drumuri a comunei. Totodată, vor fi realizate și ziduri de sprijin din gabioane, dar și lucrări de profilare și calibrare a albiei prin săpături, umpluturi și retaluzări ale malurilor. Este o investiție foarte importantă și mult așteptată de oameni și mă bucur că reușim să o realizăm. Îmi pun toată încrederea în constructori, pe al căror profesionalism mă bazez”, a declarat, pentru SuceavaLIVE, primarul comunei Marginea, Gheorghe Lazar.
Valoarea proiectului „Modernizare infrastructură rutieră în comuna Marginea – construire pod Vasilovschi – Moldovan” se ridică la peste 8,4 milioane de lei cu TVA, fonduri guvernamentale atrase prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. De construirea podului se vor ocupa firmele SC GTM RUTIER SRL și SC FRASINUL SRL, termenul de execuție fiind de 36 de luni de la data primirii ordinului de începere a lucrărilor.