Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat că a provocat două incendii în aceeași zi, în comuna Udești. Acesta ar fi dat foc unor materiale textile aflate pe acoperișul unei anexe a locuinței bunicii sale, apoi ar fi incendiat trei baloți de fân aflați pe un teren agricol din apropiere.
Faptele s-ar fi petrecut pe 4 octombrie 2026, în jurul orei 17:20, când bărbatul s-ar fi deplasat la locuința bunicii sale, din satul Racova, comuna Udești. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi folosit un recipient din plastic de 2,5 litri, care conținea lichid inflamabil, pentru a aprinde câteva materiale textile aflate pe acoperișul unei anexe.
Incendiul a fost stins în scurt timp de bunica bărbatului și de o altă femeie. Pompierii ajunși la fața locului au stabilit că focul ar fi fost provocat cu ajutorul unei brichete, iar primul material aprins ar fi fost benzina. Exista pericolul ca flăcările să se extindă la casa de locuit.
La aproximativ șase minute după primul incident, bărbatul s-ar fi deplasat pe un teren agricol din proprietatea unei femei, situat în spatele unei alte gospodării din zonă. Acolo, folosind o brichetă, ar fi dat foc la trei baloți de fân.
Și în acest caz au intervenit pompierii, care au lichidat incendiul înainte ca acesta să se extindă la alte furaje.
Reținut după expertiza psihiatrică
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipotești au continuat cercetările, iar pe 12 octombrie 2026 a fost emis raportul de expertiză psihiatrică. Potrivit documentului, bărbatul a avut discernământ în raport cu faptele comise.
În aceeași zi, polițiștii au pus în executare mandatul de aducere, preluându-l pe acesta de la Secția de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean Suceava, la momentul externării, și conducându-l la sediul poliției pentru audieri.
Ulterior, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, începând din 12 octombrie, ora 16:10, până în 13 octombrie, la aceeași oră.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava, iar în cursul zilei de 13 octombrie urma să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Suceava, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă pentru două infracțiuni de distrugere prin incendiere.
Fotografia are caracter ilustrativ și a fost generată cu AI.


