Individul care își exploata copiii la o fermă de măgari din Iacobești rămâne în arest

Curtea de Apel Suceava a respins contestația împotriva măsurii de arestare preventivă formulată de Ionuț Florescu, tatăl acuzat că și-a exploatat cei cinci copii minori, punându-i la munci grele la ferma de măgari a familiei, din Iacobești. Instanța a dispus, în rejudecare, admiterea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului Florescu Ionuț, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori și relele tratamente aplicate minorului, formulată de DIICOT – Parchetul de pe lângă ÎCCJ – Biroul Teritorial Suceava,  pe o durată de 30 de zile, începând cu 02.12.2022 şi până la 31.12.2022, inclusiv. Soluția este definitivă și a fost pronunţată în ședința din data de 29.11.2022.

Bărbatul din Iacobești a fost reținut de DIICOT în data de 27 octombrie, în urma unor percheziții domiciliare, fiind acuzat de trafic de persoane în formă continuată și de rele tratamente aplicate minorului.