INML a încurcat cadavrele. O familie a îngropat trupul unei femei, deşi ruda decedată era bărbat

Eroare flagrantă a Institutului de Medicină Legală. O familie a primit trupul unei femei, în loc de cel al unui bărbat.

Descoperirea a fost făcută după trei luni când la morga institutului a fost găsit un cadavru care apărea ca fiind dat familiei.

Institutul Național de Medicină Legală (INML) din București a descoperit, în luna noiembrie, trupul unui bărbat care figura ca fiind ridicat de familia sa încă din luna august.

Eroarea a avut loc în vara acestui an, atunci când în aceiaşi perioadă de timp, două cadavre au fost aduse la Insitutul Naţional de Medicină Legală, cel al unui bărbat şi cel al unei femei.

Chiar dacă în prima săptămână din luna august, rudele bărbatului decedat au venit pentru a ridica trupul, aceştia au plecat cu trupul unei femei, scrie antena3.ro.

Cei de la INML le-au recomandat să nu deschidă sicriul, cadavrul aflându-se în putrefacţie.

Cei de la INML şi-au dat seama de această eroare în luna noiembrie cand au vrut să facă curăţenie în frigidere. Atunci au realizat că trupul bărbatului încă se afla acolo chiar dacă figura ca fiind ridicat de familie.

În aceste momente, există două cercetări: una din partea procurorilor și una internă, scrie psnews.ro.