Inspectoratul Școlar Județean Suceava extinde intervenţiile pentru creșterea accesului la educație și prevenirea abandonului școlar prin două noi proiecte europene

Inspectoratul Școlar Județean Suceava își consolidează rolul în susținerea educației de calitate și a incluziunii educaționale prin implementarea, începând cu 1 iulie 2026, a două noi proiecte finanțate din Fondul Socila European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, Apel de proiecte O ȘANSĂ ÎN PLUS prin învățământul profesional și tehnic – regiuni mai puțin dezvoltate, aferent Priorității P08 – „Creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic”

Noile proiecte, „FORMA – Formare, Orientare, Reușită, Motivare, Acces”, cod SMIS 351620 şi   „R.A.M.A.I. – Responsabilizare și Ajutor pentru Menținerea Accesului la Învățare”, cod SMIS 350254, completează portofoliul de proiecte europene derulate de Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Prin aceste inițiative, Inspectoratul Școlar Județean Suceava urmărește să contribuie la crearea unor oportunități educaționale mai accesibile și mai atractive pentru elevi, în special pentru cei aflați în situații de risc educațional, precum și la consolidarea capacității școlilor de a preveni abandonul școlar și părăsirea timpurie a sistemului de educație.

Proiectul „FORMA – Formare, Orientare, Reușită, Motivare, Acces”, cod SMIS 351620

Proiectul FORMA, vizează, între altele, facilitarea accesului la programe de formare profesională, prevenirea și combaterea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, sprijinirea elevilor prin programe remediale și dezvoltarea unor măsuri de informare, consiliere și educație parentală.

O atenție deosebită va fi acordată elevilor proveniți din grupuri vulnerabile, în vederea creșterii șanselor acestora de a rămâne în sistemul de educație, de a-și finaliza studiile și de a dobândi competențele necesare pentru continuarea parcursului educațional și profesional.

Proiectul „R.A.M.A.I. – Responsabilizare și Ajutor pentru Menținerea Accesului la Învățare”

Cel de-al doilea proiect, „R.A.M.A.I. – Responsabilizare și Ajutor pentru Menținerea Accesului la Învățare”, cod SMIS 350254, vine în sprijinul eforturilor de prevenire a părăsirii timpurii a școlii și de menținere a elevilor în sistemul educațional. Implementarea proiectului presupune dezvoltarea unor măsuri de sprijin adaptate nevoilor elevilor și comunităților școlare, cu accent pe creșterea accesului la educație, reducerea riscului de abandon și crearea unui mediu educațional incluziv.

Demararea activităților proiectului este deja reflectată în acțiunile publice ale Inspectoratului Școlar Județean Suceava, instituția publicând în luna iulie 2026 un anunț pentru selecția experților implicați în implementarea proiectelelor  R.A.M.A.I.  şi  FORMA.  

Activitățile adresate grupului-țintă din cadrul celor două proiecte se vor desfășura în unitățile de învățământ partenere asociate din județul Suceava, respectiv: Liceul Tehnologic «Oltea Doamna» Dolhasca, Liceul Tehnologic «Ștefan cel Mare» Cajvana și Liceul Tehnologic «Ion Nistor» Vicovu de Sus, în conformitate cu prevederile cererilor de finanțare, ale Acordului de parteneriat și ale Contractului de finanțare nr. OIRPECUNE: 8117/17.06.2026.

Fiecare dintre cele două proiecte beneficiază de un buget de 6.962.326,52 lei și are o durată de implementare de 36 de luni.

 Prin implicarea directă a unităților de învățământ partenere asociate, proiectele urmăresc să răspundă, într-o manieră adaptată, nevoilor elevilor și comunităților școlare, prin activități de sprijin educațional, consiliere și orientare, precum și prin măsuri menite să prevină abandonul școlar și părăsirea timpurie a școlii. Totodată, aceste intervenții vor contribui la consolidarea parteneriatului dintre școală, familie și comunitate, în vederea susținerii parcursului educațional al elevilor și a creșterii șanselor acestora de reușită.

Șase proiecte europene pentru educația suceveană

Prin demararea celor două noi proiecte, portofoliul Inspectoratului Școlar Județean Suceava ajunge la șase proiecte cofinanțate prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, aflate în diferite etape de implementare. Dintre acestea, cinci proiecte sunt derulate de Inspectoratul Școlar Județean Suceava în calitate de beneficiar, iar unul este implementat în parteneriat, ISJ Suceava având calitatea de partener.

„Educația reprezintă una dintre cele mai importante investiții în viitorul comunității noastre. Prin aceste proiecte europene, Inspectoratul Școlar Județean Suceava își propune să ofere elevilor, profesorilor și comunităților școlare instrumente concrete pentru depășirea dificultăților educaționale și pentru construirea unor parcursuri de succes. Ne dorim ca fiecare copil și fiecare tânăr să aibă șansa de a-și continua educația și de a-și valorifica potențialul, indiferent de mediul din care provine.Cele două noi proiecte reprezintă o continuare firească a demersurilor Inspectoratului Școlar Județean Suceava de atragere și utilizare eficientă a fondurilor europene, în beneficiul direct al elevilor, al cadrelor didactice și al comunităților școlare din județ. Prin implementarea acestora, ne propunem să consolidăm măsurile de sprijin educațional, să prevenim abandonul școlar și să contribuim la creșterea accesului la o educație de calitate pentru toți elevii”, a declarat inspectorul școlar general, profesor Anton Nicolae Ciprian.