Joi, 31 mai, a fost inaugurat ștradul municipal din cartierul sucevean Ițcani. La eveniment au fost alături de primarul Ion Lungu și deputatul Ioan Balan, prefectul Alexandru Moldovan, președintele Gheorghe Flutur, viceprimarii Lucian Harșovschi și Teodora Munteanu, dar și consilieri locali ai municipiului Suceava.
Trebuie precizat că investiția de la ștrand se ridică la 3 milioane de euro, bani alocați de la bugetul local al Sucevei.
Primarul Ion Lungu a declarat că firmele constructoare „Conbucovina” și „Loial IMPEX” și-au făcut foarte bine treaba.
Trebuie precizat că în zona ștrandului există o parcare cu aproximativ 100 de locuri, iar linia TPL 5 de Ițcani nu va mai circula din 20 în 20 de minute, ci din 15 în 15 minute.
O altă veste bună este aceea că pe 1 și 2 iunie, intrarea la ștrand va fi liberă, iar ulteriort tarifele de acces vor fi de 20 de lei pentru adulți, de 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari și de 5 lei pentru copii.
Ștrandul dispune de trei bazine încălzite: unul de 1.290 de metri pătrați cu două tobogane pentru adulți, unul de 420 de metri pătrați pentru copii cu 3 tobogane și un altul cu apă sărată, de 240 de metri pătrați. Încălzirea apei se realizează cu 84 de panouri solare, iar în completare se folosește centrala pe gaz metan.