Comuna Comănești continuă proiectele pentru dezvoltarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor pentru locuitori. Printre investițiile și proiectele pregătite de administrația locală se numără eficientizarea energetică a locuințelor, noul Plan Urbanistic General, extinderea rețelelor de utilități și lucrări pentru întreținerea drumurilor.
Potrivit primarului Grigoraș Păstrăv, peste 30 de locuințe din comună au beneficiat de programul PNRR pentru eficientizare energetică. În cadrul proiectului au fost montate panouri fotovoltaice cu o putere de 5 kW, precum și baterii pentru stocarea energiei produse pe timpul zilei.,

În paralel, Primăria Comănești a demarat elaborarea noului Plan Urbanistic General al comunei. Documentația urmărește, între altele, extinderea intravilanului și crearea cadrului pentru noi investiții în infrastructură.
Sunt vizate și proiecte privind alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate, rețeaua de gaz metan și modernizarea drumurilor. Planurile administrației locale includ și amenajarea unor piste pentru biciclete, trasee de agrement și puncte panoramice, precum și dezvoltarea unor obiective pentru activități economice, culturale și de petrecere a timpului liber.
O parte importantă a activității administrației locale se desfășoară cu resurse proprii. Angajații Primăriei lucrează împreună cu utilajele instituției, dar și cu persoane beneficiare de ajutor social și cu cele care efectuează muncă în folosul comunității.
„Avem numeroase zone în întreținere și ajutăm școala, bisericile și persoanele cu nevoi speciale”, a transmis primarul comunei Comănești, Grigoraș Păstrăv.
Pe lista problemelor care consumă o parte importantă din activitatea administrației se află și situațiile legate de fondul funciar. Potrivit primarului, în comună există peste 400 de proprietari din alte localități care dețin terenuri agricole.
„Zilnic suntem solicitați pentru rezolvarea problemelor privind definitivarea actelor de proprietate și transferul proprietății sau cele privind cadastrul sistematic”, a explicat primarul.
Pentru perioada următoare, administrația locală are în vedere și lucrări de întreținere a drumurilor. Primăria intenționează să folosească material provenit dintr-o exploatare de aproximativ 2.000 de metri cubi, pentru care există aprobare din partea Apelor Române, în vederea lucrărilor de balastare.
Administrația locală spune că va continua lucrările cu resursele disponibile și pregătirea proiectelor care vizează dezvoltarea infrastructurii și crearea unor noi posibilități pentru locuitorii comunei.



