Investiții în toate domeniile, în implementare, la Fântânele

Fondurile nerambursabile reprezintă un salt semnificativ în dezvoltarea localităților din județul Suceava, mai ales pentru comunele și orașele al căror buget propriu este mic. Acesta este și cazul comunei Fântânele, al cărei edil a înțeles că pentru a crește calitatea vieții cetățenilor pe care îi reprezintă este necesar ca  echipa din administrația locală să se implice în atragerea banilor europeni și guvernamentali.

Astfel, dacă unele investiții sunt tot mai aproape de finalizare, altele sunt pe cale să fie demarate. Potrivit primarului Vasile Hîj, în prezent se fac probele la rețelele de apă și canalizare, proiect implementat prin AFIR, urmând ca într-un timp scurt  gospodăriile  din Fântânele să fie racordate la aceste servicii.

„Avem 20 de kilometri de rețea de canalizare și 13 kilometri de rețea de apă și este foarte important ca oamenii să știe că branșamentele și racordurile la aceste rețele sunt realizate prin proiect. Asta înseamnă că ei trebuie să suporte doar cheltuielile de montare a conductei de la poartă până în casă, restul costurilor fiind asigurate prin proiect”, a precizat primarul comunei Fântânele, Vasile Hîj.

Tot cu fonduri europene, de data aceasta atrase prin  GAL „Valea Siretului de Jos”, iluminatul public din comună se află într-un proces de modernizare, lucrările fiind aproape de final.

Cu bani europeni, atrași prin Planul Național de Redresare și Reziliență, unitățile școlare din localitate vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale, ceea ce va face ca elevii și cadrele didactice să beneficieze de condiții asemănătoare cu cele din școlile din orașe.

O investiție importantă ce va fi realizată cu bani guvernamentali, atrași de Primăria Fântânele prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Aici este vorba despre modernizarea mai multor kilometri de drum, precum și de aducțiunea gazului metan în satele comunei.

„Cu gazul suntem foarte avansați. Chiar de curând am fost cu primarii localităților cu care suntem în asociere, respectiv Salcea, Verești, Liteni și Udești, la Iași pentru identificarea unui concesionar. Mai rămâne doar să semnăm contractul de finanțare și să dăm drumul la lucrări. Sper ca acest lucru să se întâmple cât mai curând, astfel încât cetățenii să se poată branșa la gaz metan”, a mai spus primarul comunei Fântânele.

Vasile Hîj a precizat că interesul oamenilor pentru a beneficia de gaz este foarte mare, asta datorându-se creșterii prețurilor la lemnele de foc.

Prin Compania Națională de Investiții, în comuna Fântânele se construiește o sală de sport modernă în care copiii și tinerii vor putea să-și petreacă timpul liber practicând diferite sporturi.

Tot prin acest program de finanțare, unitatea administrativ teritorială și-a propus să modernizeze mai multe drumuri comunale, proiectul acestei investiții fiind deja depus la CNI.

Și cum agenda de la Primărie nu este niciodată goală, iar nevoile oamenilor sunt într-o permanentă schimbare, edilul de la Fântânele lucrează la noi și noi proiecte de dezvoltare, menite să crească calitatea vieții cetățenilor.