Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, crede că aderarea României la Spațiul Schengen nu depinde numai de eforturile Guvernului Ciucă, care s-a achitat de toate obligațiile și a îndeplinit toate cerințele UE, ci de acțiunea comună a tuturor factorilor economici, politici și diplomatici de care dispunem.
Potrivit parlamentarului sucevean, investitori străini și autohtoni, ambasadori, parlamentari și europarlamentari, cu toții trebuie să acționăm pentru a demonstra și celor mai sceptice state europene, că România merită și trebuie să fie în Spațiul Schengen și că din această decizie cu toții avem de câștigat.
„România, grație forței de muncă de bine calificată și a resurselor de calitate a devenit un pol de atracție pentru investițiile străine directe, în special din statele Uniunii Europene. Numai în anul 2022, Banca Națională a României ne-a anunțat că fluxul de investiții străine directe a crescut cu peste 46% față de anul trecut, ceea ce reflectă o schimbare puternică de atitudine a investitorilor europeni față de țara noastră și un semn evident de încredere în actuala coaliție de guvernare și în măsurile economice promovate în ultima perioadă.
Potrivit datelor comunicate de Camera de comerț și industrie a României, cea mai mare parte a exporturilor țării noastre sunt realizate de firme cu capital străin, preponderent din Uniunea Europeană. Așadar, investitorii europeni care operează în România știu foarte bine că menținerea țării noastre în afara Spațiului Schengen continuă să genereze cozile kilometrice din frontierele de stat și că procedurile vamale continuă să genereze costuri suplimentare asupra mărfurilor produse în România și exportate în UE.
Oare este vreun investitor european care nu-și dorește eliminarea acestor procese birocratice nejustificate? Oare este vreun antreprenor străin din România care să nu știe că România îndeplinește criteriile tehnice și că Guvernul României și-a îndeplinit toate obligațiile pentru a adera la acest spațiu al libertății. În aceste condiții, îi îndemn pe toți investitorii europeni care operează în România să meargă și să explice guvernelor din statele lor cât de mult au de pierdut ei, afacerile lor și economia europeană pentru că România nu este, acolo unde merită, în Spațiul Schengen”, a declarat Bălan.