Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, îl atacă din nou pe liderul liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur. Social democratul i-a reamintit lui Flutur că la alegerile uninominale el a obţinut aproximativ 74% din voturile alegătorilor, în timp ce Flutur a avut aproximativ 43%.
„Domnule Gheorghe Flutur fiţi liniştit, nimeni nu vă poartă grija. Nici dumneavoastră, nici PNL-ului. Doar că atunci când cerem un sondaj de opinie, măsurăm şi celelalte partide ca să avem o imagine cât mai clară asupra locului pe care îl ocupăm în preferinţele electoratului. Şi nu putem să nu constatăm diferenţele majore de procente dintre PSD şi PNL la nivelul judeţului. Şi pentru că tot aduceţi vorba de coaliţie, tocmai asta e problema. Din ce vedem, trageţi coaliţia în jos prin prestaţia avută. Pentru că ceea ce numiţi dumneavoastră «promovare», lumea o identifică drept circ şi o taxează electoral ca atare. De asta vă şi tragem amical, din când în când, de mânecă.
Vă lăudaţi cu campaniile electorale conduse şi câştigate. Faţă de domnia voastră nu am stat niciodată să număr ce aţi condus, câte mandate aţi avut sau ce aţi câştigat. Am treabă! Nu-i uşor să sprijini primarii din judeţ, fie din PSD, fie din PNL, fie din alte partide să atragă fonduri şi să rezolve anumite aspecte importante pentru comunităţile lor. Mai ales atunci când Consiliul Judeţean mai mult se laudă cu realizările lor, decât pune umărul să-i ajute. Dar vă amintesc totuşi că în judeţul nostru, atât în 2016 cât şi în 2020, alegerile parlamentare au fost câştigate de PSD, cu campanii conduse de subsemnatul, nu de PNL-ul condus de dumneavoastră. Să înţelegem că aceasta este performanţa cu care vă lăudaţi?!? Ba mai mult, în 2020 aţi fost sub media pe ţară ca rezultate parlamentare şi chiar vi s-a atras atenţia asupra acestui de fapt de către Ludovic Orban care era atunci preşedintele PNL-ului.
Şi pentru că tot aţi adus vorba de procentele personale, vă amintesc că atunci când au avut loc alegerile uninominale, eu am obţinut aproximativ 74% din voturile alegătorilor, în timp ce dumneavoastră aţi avut aproximativ 43%. Cât despre teroarea în partid, nici nu vom menţiona ce se întâmplă în PNL Suceava. Nu ar fi în spiritul sărbătorilor, ca să nu mai zicem că ştim deja cât de tare vă supără adevărul.
Şi da, domnule Gheorghe Flutur anul viitor vor fi alegeri. Alegeri la care veţi avea parte de o mulţime de surprize, pe care abia aşteptăm să vi le oferim. Pentru că le meritaţi din plin la felul în care aţi înţeles să faceţi politică în ultimii ani”, i-a transmis senatorul Ioan Stan președintelui Gheorghe Flutur.