An rodnic la Primăria municipiului Suceava. Ion Lungu: „Cele 70 de proiecte pe care le derulăm au făcut ca 2023 să fie cel mai bun an, de după Revoluție”

Anul 2023 a fost unul din cel mai buni ani de după Revoluție, la Primăria municipiului Suceava, un an al investițiilor, al dezvoltării. Este concluzia trasă de primarul Ion Lungu, la bilanțul pe care l-a prezentat miercuri, 20 decembrie, în ultima conferință de presă din acest an. Edilul a subliniat că, doar anul acesta, municipalitatea are 70 de proiecte, care se află în diferite stadii de implementare.

PROIECTE FINALIZATE

  1. A fost finalizat și implementat Sistemul Integrat de transport public local – autobuze electrice, E-ticketing;
  2. A fost finalizată și dată în funcțiune grădinița cu program prelungit la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”;
  3. Finalizarea și darea în folosință a proiectului ”Reabilitare clădirii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară”;
  4. Au fost finalizate lucrările și dat în folosință  Ștrandul Municipal;
  5. A fost finalizată și dată în folosință sala de sport de la Școala Gimnazială nr. 10;
  6. S-a încheiat proiectul încălzire Complexul Comercial BAZAR;
  1. A fost finalizată construcția clădirii Școlii Gimnaziale de la Colegiul Național ”Petru Rareș”;
  1. A fost modernizat terenul de sport al Liceului de Artă ”Ciprian Porumbescu”;
  2. A fost modernizat terenul de sport al Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară;
  1. Proiectul GIS URBAN a fost finalizat;
  2. A fost finalizată ”Strategia Integrată de Dezvoltare urbană”, acesta fiind depusă și aprobată la ADR Piatra Neamț;
  3. A fost finalizat și aprobat de poliția rutieră Sistemul de modelare Urbană, proiect finanțat prin POAT 2014-2020;
  4. Au fost asfaltate străzile Dragomirna și Vasile Lupu din cartierul Ițcani;
  5. A fost asfaltat Axul Principal al Municipiului Suceava;
  6. A fost modernizată mantinela Patinoarului Artificial al municipiului;
  7. A fost finalizat proiectul INTERREG Europe;
  8. A fost finalizat proiectul pe fonduri europene KARMA;
  9. A fost finalizat proiectul pe fonduri europene REACT – CERV 2021 Citizens;
  10. Au fost  finalizate lucrările pe sistemul de transport, distribuție și furnizare energie termică la punctul termic George Enescu 1, str. Zorilor și Aleea Saturn ;
  11. A fost finalizat branșamentul circuitului primar și montarea modulului termic la Colegiul Tehnic ”Al. I. Cuza”;

II. PROIECTE DEPUSE ȘI  ÎN CURS DE  ELABORARE

  1. A fost aprobat Proiectul ”Transport Public metropolitan ZUF Suceava” (vor fi achiziționate 50 de autobuze electrice, vor fi 5 stații și 58 de stații de încărcare autobuze);
  2. A fost depus proiectul pentru Parc Fotovoltaic;
  3. A fost depus proiectul –  Școala verde la Colegiul Tehnic ”Petru Mușat”;
  4. A fost aprobat studiul de fezabilitate pentru proiectul ”Zona de Agrement Parc Șipote”;
  5.  A fost aprobat studiul de fezabilitate al proiectului ”Zona de Agrement Pădure Zamca”;
  6. Este finalizată documentația pentru proiectul  Aqua Park;
  7.  Reabilitare Curtea Domnească – se lucrează la descărcări arheologice;
  8. Sistem Transport Metropolitan – etapa a IIa;
  9. Digitalizarea Administrației publice;
  10. Creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială nr. 5 “Jean Bart” ;
  11. Creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială nr. 6 din Burdujeni-sat;
  12. Creșterea eficienței energetice la Scoala Gimnazială nr. 10;
  13.  Creșterea eficienței energetice la Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir”;
  14. Modernizarea infrastructurii școlare la Școala Gimnazială nr. 11 “Miron Costin”;
  15. Modernizarea infrastructurii școlare la Școala Gimnazială nr. 8;
  16. Modernizarea infrastructurii școlare la Școala Gimnazială nr. 4;
  17. Grădiniță nouă la Școala Gimnazială nr. 1;
  18. Grădiniță nouă Obcini;
  19. Sală de sport la Școala Gimnazială nr. 4;
  20. Creșterea eficienței energetice clădirii sediului Primăriei Burdujeni;
  21. Parcare supraterană str. Ștefan Tomșa;
  22. Reabilitare rețele termice;
  23. A fost depus proiectul ”100 de orașe Europene Inteligente, Neutru Climatic până în 2030” la Comisia Europeană pentru a fi semnat contractul Climatic City;
  24. Reabilitare eficiență energetică a Blocului B1 de pe str. Putna;
  25. Reabilitare eficiență energetică a blocului 7A de pe str. Jean Bart nr. 7;
  26.  Reabilitare eficiență energetică bloc A04 de pe str. Putna nr. 6;
  27. Reabilitare eficiență energetică bloc nr. 4 de pe str. Privighetorii nr. 4;
  28. Reabilitare eficiență energetică bloc 5A de pe str. Jean Bart nr. 36;
  29. Proiect ITS – modernizare stații de călători în Municipiul Suceava cu TMV;
  30. Reabilitare eficiență energetică clădiri rezidențiale – Asociația nr. 3, 6 blocuri din Zona Centrală;
  31. Reabilitare eficiență energetică clădiri rezidențiale – Asociația Centru, 9 blocuri;
  32. Reabilitare eficiență energetică clădiri rezidențiale – Bloc P de pe str. 1 Mai;
  33. Reabilitare eficiență energetică clădiri rezidențiale – bloc Castor de pe str. Jean Bart;
  34. Modernizarea infrastructurii educaționale învățământ dual  la Colegiul  Tehnic ”Al. I. Cuza”;
  35. Modernizarea infrastructurii educaționale învățământ dual  la Colegiul  Tehnic ”Samuil Isopescu”
  36. Construire Creșă Cartier Europa;
  37. Reabilitarea  rețelei de distribuție cu conducte preizolate la punctul termic Zamca 3, str. Dimitrie Cantemir;
  1. Reabilitarea rețelei de distribuție cu conducte preizolate la punctul termic Arini 2, str. Leca Morariu;
  2. Proiectare, execuție branșament circuit primar și montare modul termic la Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir”;

III.  PROIECTE  DEMARATE

  1. A început construcția  Sălii Polivalente cu 5000 de locuri în Municipiul Suceava;
  2. A început construcția Bazei  Sportive tip I;
  3. A început construcția Creșei de pe Dealul Mănăstirii;
  4. Este în implementare proiectul ”Dotarea și digitalizarea unităților de învățământ”;
  5. A început proiectul de reabilitare a eficienței energetice a clădirii Colegiului Național ”Mihai Eminescu”;
  6. A început proiectul de reabilitare a eficienței energetice a clădirii  Școlii Gimnaziale  nr. 9 ”Ion Creangă” Obcini;
  7. A început proiectul de reabilitare a eficienței energetice a clădirii  Școlii Gimnaziale nr. 3;
  8. A început proiectul de reabilitare a eficienței energetice a clădirii  Școlii Gimnaziale nr. 7 ”Grigore Ghica Voievod” Ițcani;
  9. A început mansardarea Școlii Gimnaziale nr. 8;
  10. În curs de derulare modernizarea iluminatului public pe 30 de străzi din municipiu cu lămpi tip LED;
  11. A început amenajarea Parcării de interes public în colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților;
  12. A început proiectul de reabilitare a eficienței energetice al clădirii  internatului de la Colegiul Național ”Petru Rareș”;
  13. A început proiectul de reabilitare a eficienței energetice al clădirii  Domeniului Public;
  14. A început proiectul de reabilitare a eficienței energetice al clădirii  Cantinei de Ajutor Social din municipiu;
  15.  În curs de implementare Proiectul  ”100 insule ecologice”;
  16. Este în derulare închiderea gropii ecologice de la Ipotești;
  17. A început construirea  Centrelor de Colectare prin Aport Voluntar – CAV;
  18. A fost finalizat studiul de fezabilitate al proiectului de modernizare Parc Mărășești;
  19. A început proiectarea, execuția branșamentului cicuit primar și montarea modulului termic la Colegiul Național  de Informatică ”Spiru Haret”;

IV: Străzi asfaltate pe raza Municipiului Suceava în anul 2023

Ax Central

Bd. Cuza Vodă (OMV) -sens giratoriu str. Sofia Vicoveanca = 113363 mp;

Str. Grădinilor = 640 mp

Str. Sucevița – Voroneț = 1953 mp

Str. Luceafărul = 3200 mp

Parcarea Dimitrie Cantemir ( Bl. Belvedere) = 700 mp

Str. Izvoarele Cetății  = 2780 mp

Str. Cetății = 520 mp

Str. Slt. Turturica = 2140 mp

Str. Leca Morariu (parțial) = 2705 mp

Str. Luca Arbore = 1235 mp

Str. Ștefăniță Vodă = 1235 mp

Str. Nicolae Iorga (bretea Unirii) = 3197 mp

Str. Fagului ( neterminat) = 5492 mp

Str. 22 Decembrie = 11104 mp

Str. Cuza Vodă = 1680 mp

Str. Lalelelor = 1332 mp

Str. Călimani = 1193 mp

Str. Emanuel Diaconescu

 V. CULTURĂ

  1. A fost inaugurat bustul profesorului pictor Dimitrie Loghin în Parcul Central;
  2. A fost susținută financiară Corala ”Ciprian Porumbescu”, care a participat la Concursul Internațional de la Seul-Coreea de Sud, câștigând 2 medalii de aur;
  3. Sprijinirea financiară a  unităților de cult din municipiu;

VI. SPORT

  1. A fost sprijinită financiar echipa de handbal masculin CSU Suceava;
  2. A fost organizat Crosului Sucevei, ediția a 8a împreună cu Clubul Sportiv Academia de Sport Suceava;
  3. A fost sprijinită financiar echipa  de fotbal Foresta Suceava;
  4. A fost sprijinită financiar echipa  CSM Suceava;
  5. A fost sprijinită financiar echipa  de volei ;
  6. A fost sprijinită financiar echipa  de canotaj;
  7. A fost organizată Gala Colosseum Tournament  (kickboxing) în Cetatea de Scaun;

VII. DIVERSE

  1.  Au fost sărbătorite 150 de cupluri de aur;
  2. Acordarea de abonamente gratuite TPL pentru pensionari, elevi și studenți;
  3. Premierea elevilor cu media 10 la Evaluarea națională;

 NEREALIZĂRI

1. Nu am asfaltat cât ne-am propus în anul 2023, datorită lipsei forței de muncă calificată în acest domeniu;
2. Sunt întârziate la implementare proiectele europene  pe Programul Regional ADR Nord-Est
3. Nu a fost finalizată  Grădinița din Cartierul Ițcani;