Ion Cavaler des Lunges

Pe vremuri era Cavit, un fel de ciocolățică cu multivitamine și care era bună la ținerea de minte.

Se vede că în cazul unora își face efectul la mare distanță în timp, altfel nu se explică cum de abia acum, după 17 de ani de mandat, își aduce aminte edilul urbei noastre de adevăratul primar Franz Cavaler des Loges, cel mai prolific al întâi stătător al Sucevei din toate timpurile, în mandatul căruia s-a făcut electrificare, s-a construit Uzina de apă, s-au înălțat edificii importante precum Palatul comunal și Căpitania (actualele clădiri de patrimoniu care adăpostesc Consiliul Județean și Muzeul Național al Bucovinei).

Pe lângă acestea, tot atunci s-a organizat cea mai mare operă de restaurare a Cetății de Scaun a Sucevei.

Din păcate, abia acum își aduce aminte epigonul contemporan cu noi că ar trebui să ridice un bust în onoarea primarului din perioada 1891 – 1914.

Spunem asta pentru că mandatul lui des Loges a fost cu adevărat prolific, pe vremea aia, la 1900, nu existau fonduri europene, nu erau programe guvernamentale gen PNDL, nu erau vizite ministeriale, era însă viziune și dorința de a lăsa ceva pentru viitor.

Ceea ce este însă spectaculos, este că acest Cavit nu ajută deloc la cifre și la transformarea din euro în lei, pentru că anul trecut fix același bust promis sucevenilor, al aceluiași Franz Cavaler des Loges, costa 15.000 de Euro (13 februarie 2020) iar după un an și ceva, pe 25 martie 2021, a ajuns să coste suma modică, așa cum se exprimă edilul actual, de doar 150.000 lei adică taman dublu față de cât cerea anul trecut.

Ducatu Bukowina Lungu1
IMPOSTURA în ACTUALITATEA zilei

Culmea este că explicația precum că nu are unde depune coroane e exact aceeași și acum și anul trecut și locația tot aceeași, firește în fața primăriei.

Și cum cel de al doilea bust e al lui Alexandru Ioan Cuza, se merge din nou pe principiul 2 la primărie, 2 la prefectură, curat murdar coane Fănică! Și firește dublu la preț.

Este totuși o parte bună, dacă reușește să le facă anul acesta, practic scutim vreo câteva zeci de mii de euro, că ritmul în care le scumpește administrația locală e amețitor.

Mă rog, după cum se știe, în pandemie și cresc mult prețurile la busturi. Sau la brusturi?

Ion Lungu bust pavele
Fotografia zilei: bust pe soclu din pavele – multe milioane de euro

Fiți cu ochii pe Noi, pentru că noi vi-i deschidem! ZDB Like AICI!

”unii citesc și adorm.
alții citesc și se trezesc…”

 

Spargem tiparele presei sucevene! Râdem, cântăm și, în același timp, descoperim infractori!

Shakal o’Nil

sigla
Bukowina lui Invers, ochiul din craca ta de la serviciu!