„Vă învârtiți în tot felul de cercuri cu oameni bogați, parlamentari, influenți, cărora le acordați respectul cuvenit pentru fondurile pe care vi le alocă. Totuși omenia unde vă este? Față de preoți vă exercitați puterea. Preoții sunt cei care fac cu ajutorul creștinilor de rând toate bisericile, iar la sfârșit ierarhul are pictura în biserică si cinstea cuvenită. Le impuneți preoților lumânări, vin și cărți și ei la rândul lor le impun credincioșilor. Ei nu știu că de fapt ierarhul impune, iar preotul își ia „castanele” că are „taxe”. Ierarhul ia cartofii din foc cu mâna preotului. Nu mai băgați motivul vocațional, că ierarhul dacă ar fi după vocație ar trebui să fie departe de cezar. Am văzut ce salarii au ierarhii și m-am crucit. Ați donat salariul unui preot sărac? Ați lăsat la nivel opțional vocațional alegerea de unde cumpără lumânări, vin și cărți? Așa, rubrica ierarhului e de umplutură, pentru că faptic sunteți pus rău pe preoți, pe bune nu sunteți sub nicio formă. ….. tot voievod era până s-a „ars”! Blestemele preoților l-au ajuns. Nu e doar blestem de ierarh pe lumea asta!”, i-a transmis M.M. arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților.
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, i-a răspuns punctual credincioasei, subliniind că tot ceea ce face el este să respecte Statutul Bisericii Ortodoxe Române.
-
La venirea mea în eparhie am interzis să fiu pictat prin biserici. Așadar, este un subiect închis!
-
Nu am primit niciodată în cei 33 de ani de arhierie bani pentru folosul personal de la nimeni din cei enumerați mai sus. Dacă îmi aduceți o singură persoană care să afirme acest lucru, mă voi retrage din scaun pentru pocăință. Dar vă asigur că nu veți găsi un asemenea om! Că unii au alocat fonduri și pentru cel care le gestionează cu onestitate și seriozitate, este altceva.
-
Nu am solicitat preoților nimic în plus faţă de ce prevede Statutul Bisericii Ortodoxe Române. Iar atunci când s-au propus pedepsele pentru abaterile săvârșite, deciziile s-au luat în Permanența Consiliului Eparhial lărgită și nicidecum doar de chiriarh.
-
Preoții nu vând nici vinul episcopului, nici lumânările episcopului, nici prescurile episcopului, nici colportajul episcopului, ca să-i completeze episcopului salariul, pentru că acesta este de la bugetul de stat, ci toată lucrarea preoții o fac exclusiv în folosul Bisericii.
-
Dacă am donat vreodată salariul meu las în seama lui Dumnezeu cunoașterea acestui lucru.
-
Cât despre blestemele preoților, chiar nu am nici cea mică temere, atât timp cât ceea ce le cer, le cer pentru Biserică și pentru Hristos;
-
Stimată doamnă, ca să nu mai pierdem timpul, sfințiile lor nu au decât o singură cale, și anume împlinirea cu responsabilitate a slujirii la care au fost chemați și pe care și-au asumat-o. Îmi apăr preoții, dar și ei trebuie să înțeleagă că Biserica este vie doar prin lucrarea preoțească, cu tot ceea ce presupune ea, zi de zi, pentru fiecare credincios în parte. Încolo, să auzim de bine!