Înaltpreasfințitul Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a fost transportat de urgență la Iași, la Institutul de Boli Cardiovasculare. Conform informațiilor furnizate de prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, înaltul prelat a suferit de un bloc atrioventricular total, care are nevoie de îngrijiri de specialitate.
Elicopterul SMURD a preluat de la UPU Suceava un pacient de 66 de ani, conștient, pe care îl transferă la centrul de cardiologie Iași în vederea stimulării cardiace prin metode intervenționale”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, potrivit ziaruldeiași.ro.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pr. Alexandru Sava, nu a binevoit să răspundă întrebărilor reporterului SuceavaLive.