IPS Teodosie, invitat special la nunta lui George Simion. Va oficia slujba de cununie

George Simion, liderul AUR, urmează să se căsătorească cu Ilinca Munteanu sâmbătă, 27 august, în comuna Măciuca, din județul Vâlcea.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi unul dintre invitații speciali, potrivit Libertatea. Slujba de cununie va fi oficiată de ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, şi de ÎPS Teodosie.

De asemenea, jandarmii vor asigura paza la eveniment, mai arată sursa citată.

Funcţionarii de la Primăria Măciuca nu exclud ca şefii de la judeţ să dispună restricţionarea circulaţiei pe anumite drumuri din comună, în ziua nunţii, „s-a mai făcut aşa când a fost o competiţie ciclistă”.