ISU Suceava, recomandări pentru CODUL GALBEN de vânt: „Evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți”

ISU Suceava reamintește că până la ora 23:00, județul Suceava se află sub atenționare meteorologică Cod Galben de intensificări locale și temporare ale vântului, cu viteze de 50-65 km/h și, izolat, peste 70- 75 km/h.

„Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
– fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
– nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;
– parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
– îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
– nu atingeți firele căzute la pământ”.

Reamintim faptul că, în condiții de vânt puternic, folosirea focului deschis în gospodării este foarte periculoasă, fiind interzisă. Vântul poate propaga focul, într-un timp foarte scurt, la clădiri, depozite, păduri, rețele de electricitate etc.
Pentru a preveni incendiile, nu trebuie aruncate resturi de țigară sau bețe de chibrit aproape de căpițele de fân sau de locurile în care sunt depozitate furaje, lemne de foc, substanțe inflamabile sau alte materiale combustibile și nici pe terenuri cu vegetație uscată.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.