Jandarmii din Gura Humorului au prins un bărbat care culegea ilegal trufe dintr-o pădure din Cacica

Aproximativ 2 kg de trufe negre culese ilegal au fost confiscate de către jandarmii humoreni, fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 2000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de recoltare a produselor nelemnoase (trufe) din fondul forestier.

„Pe timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, colegii noștri din cadrul Detașamentului de Jandarmi Gura Humorului au depistat, în zona fondului forestier aparținând Ocolului Silvic Solca – UP2 Cacica, un bărbat care strângea trufe, folosindu-se de câini special antrenați pentru căutare.

Acesta nu deținea documente legale pentru a desfășura această activitate și a fost sancționat cu amendă în valoare de 2000 de lei, conform art. 17, lit. c din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Cantitatea de trufe a fost confiscată și predată reprezentanților Ocolului Silvic Gura Humorului.

Aceste acțiuni ale jandarmilor susțin eforturile de prevenire și combatere a delictelor silvice și de protejare a fondului forestier”, a transmis sergent major  Roxana Iuliana Botezatu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Suceava.