Județul Suceava a fost inclus în Ruta Cultural – Turistică transnațională „Meşteri populari şi meşteşuguri tradiţionale din România”

Județul Suceava a fost inclus în Ruta Cultural – Turistică transnațională „Meşteri populari şi meşteşuguri tradiţionale din România”. Anunțul a fost făcut de către vicepreședintele Consiliului Județean, Niculai Barbă, care a precizat că lansarea Rutei a avut loc în cadrul Târgului de Turism al României ce s-a desfășurat weekend-ul trecut la București.
„Includerea județului Suceava în Ruta Cultural-Turistică «Meşteri populari şi meşteşuguri tradiţionale din România» reprezintă o recunoaștere a valorii inegalabile a meșteșugurilor din Bucovina, zestre purtătoare de tradiții, precum și a priceperii meșterilor noștri populari, care duc mai departe aceste mărturii incontestabile ale identității noastre naționale.
Rutele cultural – turistice sunt menite a fi instrumente pentru promovarea și dezvoltarea produselor turistice, având componente culturale și canale de comunicare, prin schimburile de bune practici.
Cei care se ocupă de studierea domeniului au arătat că din punct de vedere etnologic și antropogeografic, a raportului dintre om și natură, dintre om și cerințele de confort, meșteșugurile au accentuat adaptarea localnicilor la condițiile naturale, iar exercitarea lor s-a bazat pe utilizarea materiilor prime oferite de natura generoasă.
În zona Bucovinei, cele mai practicate meșteșuguri sunt prelucrarea lemnului,
prelucrarea lutului, industria casnică textilă, prelucrarea fierului, prelucrarea pieilor,
cojocăritul, încondeiatul ouălor, măștile populare”, a spus Niculai Barbă.
Consiliul Județean Suceava sprijină păstrarea nealterată a meșteșugurilor pe care le promovează și le includem în oferta turistică a Bucovinei, ca fiind un element important în ceea ce definește Originalul. Sunt multe componente pe care doar Bucovina le mai păstrează, și le păstrează preponderent în ținutul lor firesc, în vatra satelor bucovinene.