La DGASPC Suceava nu sunt probleme cu plata salariilor, în timp ce protestele sindicatelor semnalează criza din sistemul național

Directorul DGASPC Suceava, Iounuț Adomniței, a declarat că în județ nu există probleme cu plata salariilor angajaților instituției. „În acest moment, la Suceava, nu avem probleme cu plata salariilor”, a precizat el.

În paralel, Federația Națională Sindicală „PRO.ASIST”, alături de Confederația Cartel ALFA, organizează miercuri, 22 octombrie 2025, un protest în fața Ministerului Muncii, între orele 11:00 și 13:00, pentru a atrage atenția asupra crizei financiare care afectează sistemul de asistență socială la nivel național. Sindicatele acuză Guvernul României, în special pe Premierul Ilie Bolojan și Președintele Nicușor Dan, de lipsă de reacție în privința neactualizării standardelor de cost pentru anul 2025, ceea ce a creat un decalaj între fondurile alocate și cheltuielile reale ale DGASPC-urilor.

Creșterea prețurilor la utilități, alimente, medicamente, produse igienico-sanitare, majorarea TVA-ului și inflația au agravat situația. Sindicatele arată că peste 5.000 de angajați din sistem nu și-au primit salariile pentru luna septembrie, iar în județele Maramureș și Vâlcea peste 2.000 de salariați sunt neplătiți de aproape trei luni.

Reprezentanții FNS PRO.ASIST avertizează că, începând cu luna noiembrie 2025, jumătate dintre DGASPC-urile din țară nu vor mai avea fonduri pentru salarii, utilități, alimente sau medicamente, ceea ce va pune în pericol îngrijirea copiilor, persoanelor cu dizabilități, vârstnicilor și persoanelor fără adăpost.

În județul Suceava, salariile sunt plătite la timp, însă autoritățile locale și angajații rămân atenți la evoluția situației financiare din sectorul asistenței sociale la nivel național.