Larisa Blanari și convingătoarea lecție a talantului înmulțit

Din dorința de fi pentru copilul său un model ce merită și trebuie urmat, suceveanca Larisa Blanari a înființat Fundația „Ana – Inimă de copil” ce marți, 30 mai, a marcat primul eveniment ce s-a dovedit a fi un real succes. Dedicat performanței educaționale, acesta i-a reunit pe cei mai buni elevi, dar și pe dascălii lor, din județul Suceava care au urcat pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” asemeni marilor actori, și pe bună dreptate: Fiecare dintre ei este personajul principal din cea mai frumoasă piesă numită VIAȚĂ.

În plus, tot ei au și demonstrat până acum că știu bine că succesul din viitor e doar munca de astăzi.

Au primit aplauze la scenă deschisă, însă au primit și premii bănești din partea Fundației Larisei Blanari.

Anii vor trece, iar prin sita lor multe clipe, bucurii și întristări, se vor petrece, însă un lucru este cert: Ana, universul mamei Larisa, va primi la 18 ani un cadou pe care toți banii din lume nu l-ar fi putut cumpăra: niște zâmbete sincere și o prețioasă lecție a Recunoștinței.

Să înființezi o Fundație care să poarte numele celei pe care, ca mamă, o pui pe aceeași Balanță cu oxigenul, să premiezi din banii tăi zeci și zeci de olimpici și profesori, poate fi o invitație la veșnicie, iar Larisa BLANARI s-a convins de asta.

Și, dacă înainte de a urca pe scenă pentru a lua cuvântul la prima ediție a acestui eveniment, o lacrimă a început să îi tremure în colțul ochiului, iar tâmplele au început să îi zvâcnească tot mai tare, a fost semnal clar că un vis devenit realitate nu poate nicidecum să te lase indiferent.

„Evenimentul de astăzi, «Copiii pe primul loc», este despre voi, copii frumoși și deștepți! Care ați ales să fiți cei mai buni, ați ales să fiți pe primul loc!

Îmi doresc foarte mult ca astăzi, împreună, să scriem prima pagină din istoria celui mai însemnat eveniment care prețuiește valorile sucevene.

Cu toții ați ales să fiți actori și nu spectatori în viața voastră! Si pentru asta va prețuiesc nespus! Cu mare drag mi-am dorit să fie alături de noi și dascălii dumneavoastră, dar și părinții și bunicii voștri. Lor vreau să le mulțumim pentru implicare, dăruire și de ce nu, pentru consecvență!

Pentru mine e suficient sa pot numi întâlnirea de astăzi un vis împlinit!”, a transmis Larisa Blanari, fondatoarea Fundației „Ana – Inimă de copil.

O sală arhiplină a aplaudat la final demersul Fundației „Ana – Inimă de copil”, iar faptul că evenimentul a fost moderat de cunoscuta jurnalistă și prezentatoare Andreea Marin, ambasador UNICEF și ONU, a completat perfect tabloul acțiunii.

Totodată, evenimentul a fost completat de acordurile grupului „Royal Cvartet”, de gingășia copiilor de la Ansamblul Folcloric „Gura Izvorului” din Vatra Moldoviței și de energia frumoaselor de la grupa de dans contemporan de la Omnia Ballet.

Veți fi tentați, poate, să spuneți că o suceveancă a făcut asta pentru că beneficiază de un confort financiar și aveți dreptate! Totuși, talantul înmulțit ne poate fi oricând pildă și inspirație. Și, poate, arihm. Arsenie Papacioc ne-a rezumat asta cum nu se putea mai frumos când a spus că „Nu ai cât ai, ci ai cât dai. Și nu dai din ce ai, ci dai din ce ești!”.