În acest An Jubileu, dedicat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților Moștenirii mușatine – cultură, credință, istorie, un eveniment de o mare importanță va avea loc miercuri, 20 iulie, de sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, care este și hramul mănăstirii.
În această zi va fi resfințită Mănăstirea Sfântul Ilie – Șcheia, unul din primele locașuri sfinte ctitorite de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.
Slujba de resfințire și Sfânta Liturghie vor fi oficiate de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Damaschin Dorneanul și un sobor de preoți și diaconi.
La ora 7:30 va avea loc întâmpinarea ierahului. Slujba de resfințire va începe la ora 8:00 și se va încheia la ora 9:00, când va începe Sfânta Liturghie Arhierească. Potrivit tradiției, fiecare credincios va avea posibiltiatea de a intra în Sfântul Altar pentru a se închina.
Mănăstirea Sfântul Ilie a fost zidită între 1 mai și 15 octombrie 1488, fiind „soră” cu Mănăstirea Voroneț, ctitorită de Sfântul Ștefan cel Mare în același an. Ea a fost ridicată pe locul unei mai vechi mănăstiri, din vremea lui Iliaș Vodă (1432–1433, 1435–1442), fiu și succesor la domnia Moldovei al lui Alexandru cel Bun.
Spre mijlocul veacului al XVII-lea, Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei a reparat biserica și a refăcut pictura.
În prima parte a secolului al XVIII-lea, aici a viețuit și a fost egumen Sfântul Paisie. Acesta a mers apoi la Râșca și la Sihăstria Putnei, unde a trecut la cele veșnice în 16 decembrie 1784. A fost canonizat în 2016, fiind sărbătorit împreună cu Sfinții Putneni, Mitropolitul Iacob (15 mai) și Cuvioșii Sila și Natan (16 mai).
În 1775, Bucovina a fost ocupată de Imperiul Habsburgic, iar majoritatea mănăstirilor au fost desființate. Mănăstirea Sfântul Ilie a fost închisă la 29 aprilie 1785, chiliile au fost demolate, iar biserica a fost transformată în biserică parohială.
La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, mănăstirea a fost redeschisă în mai 2022, stareț fiind rânduit PCuv protosinghel Elisei Preutu.
Redeshiderea Mănăstirii Sfântul Ilie și resfințirea ei se adaugă celor trei aniversări deosebite ale Anului Jubileu în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod și a lui Ștefăniță Voievod, 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților” – Părhăuți, ctitoria boierului Gavriil Trotușan, și 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii Solca, ctitoria lui Ștefan Tomșa al II-lea.