Vineri, 19 mai 2023, la Mănăstirea Sihăstria Putnei a avut loc sinaxa monahală administrativă, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, la care au participat conducătorii unităților de cult mănăstirești, dar și părinții consilieri din cadrul Centrului Eparhial din Suceava.
De asemenea, la ședință au participat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preacuviosul Părinte Vicar Administrativ, Paraschiv Dabija precum și exarhii de zonă.
După cum s-a obișnuit deja, la ședință s-au prezentat din partea părinților consilieri propunerile și problematicile specifice sectoarelor pe care le coordonează, propuneri menite să fluidizeze activitatea mănăstirilor în relație cu Centrul Eparhial.
Apoi, pentru buna colaborare cu Centrul Eparhial, trei stareți au fost evidențiați de Părintele Arhiepiscop prin oferirea Ordinului „Apărător al Ortodoxiei”, părintelui Exarh de zonă Arhim. Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, preacuviosului Arhim. Porfirie Pescaru, starețul Mănăstirii Arbore și preacuviosului Protos. Emilian Nicolae, starețul Mănăstirii Părhăuți.
La finalul întrunirii, toți invitații au luat parte la slujba parastasului, oficiat în cimitirul mănăstirii, la mormânt, pentru vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, la împlinirea a trei ani de la trecerea sa la cele veșnice.