Maria Tomescu, o administrație performantă, împletită cu blândețea unui medic și forța unui lider

Maria Tomescu este astăzi primar în comuna sa natală, dar înainte de asta a fost medicul cel mai iubit de acasă, astfel că e aproape imposibil să nu cunoască fiecare om, să nu îi știe problemele, atât medicale, cât și administrative din zonele din care provin.

De când a devenit primar, îmbină blândețea unui doctor, cu fermitatea unui conducător ce are în mâna sa destinele unei comunități întregi. Semn că în toate a găsit echilibru, astăzi comuna sa se bucură de investiții și proiecte, de o viziune deschisă a primăriței, dar și de energia sa care pare că nu poate fi perturbată nici măcar de lipsa fondurilor, uneori, nici de întârzierile constructorilor, nici de birocrația stufoasă, nici de nimic altceva.

De când este la Primărie, a recuperat lăudabil lipsurile din domeniul infrastructurii, unde a intervenit și unde intervine și astăzi, printr-un proiect de peste 10 milioane de lei, ce se află în execuție și se referă modernizarea unor drumuri de interes local.

De altfel, pe ordinea de zi a primăriței se află și modernizarea altor drumuri din comuna Baia și reprofilarea pârâului Bogata.

S-a intervenit și la capitolul Educație, prin unități de învățământ cochete, iar în prezent, în plină desfășurare se află un proiect ce prevede dotarea cu mobilier, cu materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din comună.

„Cred că oamenii din comună sunt la curent cu investițiile Primăriei, pentru că le văd zilnic, observă îmbunătățirile și chiar se bucură alături de noi când mai bifăm câte un proiect. O să mă refer mai mult la proiectele în curs, sau pe care urmează să le aducem în comună, iar în acest sens vreau să spun cu toată bucuria că suntem în linie dreaptă cu aducțiunea de gaz, beneficiem de un proiect de 19 milioane de lei, prin programul A.S., iar după parcurgerea tuturor procedurilor și desemnarea operatorului, vor începe efectiv lucrările”, a transmis Maria Tomescu.

De asemenea, tot la capitolul „Utilități”, s-a implementat, cu bani din bugetul local, și un proiect de extindere a rețelei de apă și canal, ce urmează a fi decontat prin Programul de Reziliență și Redresare.

Într-o Europă axată pe protejarea mediului, proiectul „Înființarea și dotarea unui centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Baia, jud. Suceava” vine ca o rezolvare a reducerii gunoiului aflat la întâmplare.

„Acest proiect contribuie semnificativ la protejarea mediului înconjurător, întrucât oamenii vor avea unde arunca toate deșeurile, indiferent de natura lor. De altfel, deșeurile aruncate pe malurile apei, sau în alte zone din sate vor deveni istorie, pentru că oamenii vor avea o alternativă”, a spus primarul comunei Baia, Maria Tomescu.

Trebuie spus că această investiție se ridică la 3,8 milioane de lei, bani nerambursabili.

 O altă investiție cu finanțare europeană este cea privind reabilitarea clădiri administrative din centrul comunei Baia, a cărei valoare se ridică la aproximativ 1,5 milioane de lei.

Potrivit edilului Maria Tomescu, clădirea va fi transformată radical atât din punct de vedere estetic, cât și structural. Aici se execută lucrări de recompartimentare și de eficientizare energetică. Acest imobil, care în trecut a găzduit și dispensarul medical, va deveni multifuncțional, în incinta acestuia urmând să funcționeze, pe lângă birourile administrației publice, și o cameră de urgență, dar și sediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.

Tot la capitolul modernizare și adaptare la ce apare nou, Primăria Baia este și beneficiara unui proiect ce prevede întocmirea documentației în format GIS, învestiție care se ridică la peste 500.000 de lei.

„Sistemul GIS poate fi definit ca fiind o colecţie organizată de hardware, software şi proceduri proiectate, date geografice şi personal calificat în scopul culegerii, gestionarii, manipulării, analizei, modelării şi afișării datelor utilizate pentru rezolvarea problemelor complexe de administrare şi planificare”, a adăugat primarul Maria Tomescu.

Contracte semnate și pentru alte și noi proiecte

 

Un contract semnat deja este și cel aferent proiectului „Asigurarea de sisteme TIC în U.A.T Comuna Baia”, a cărui valoare se ridică la peste două milioane de lei.

De asemenea, sunt semnate contracte și pentru creșterea eficienței energetice în infrastructura de iluminat public și pentru realizarea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice.

Într-o etapă avansată de licitație se află și o sală de sport cu 102 de locuri, comuna Baia având aprobată la Ministerul Dezvoltării și o creșă.

Pe ordinea de zi a primarului Maria Tomescu se află și înființarea unui parc fotovoltaic ce va asigura energia electrică necesară funcționării instituțiilor din localitate, precum și a iluminatului public.

Comuna Baia, o poveste de succes, ce încă se scrie!