Mașină parcată, lovită de un BMW X6, la Forăști

În seara zilei de 20 iulie 2025, în jurul orei 23:01, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei au fost solicitați prin apel la 112 să intervină la un incident rutier produs în satul Antoceni, comuna Forăști.

Apelul a fost făcut de G.I., localnic, care a reclamat faptul că autoturismul său, parcat regulamentar în apropierea locuinței, a fost lovit de un alt autoturism. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că sesizarea se confirmă.

În urma verificărilor, s-a stabilit că D.B., în vârstă de 29 de ani, conducea un autoturism BMW X6 pe drumul comunal dintre localitățile Oniceni și Antoceni. La un moment dat, din cauza vitezei și a neatenției, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un Volkswagen Tiguan, aflat parcat pe marginea drumului, proprietatea lui G.B., localnic din Antoceni.

Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără victime.

Șoferul vinovat a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta le-a declarat polițiștilor că a consumat băuturi alcoolice în cursul zilei și că se afla la volan pentru a merge la magazinul din sat.

Pe numele lui D.B. a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, faptă prevăzută de articolul 336, alin. 1 din Codul Penal. Cercetările sunt continuate de polițiștii din Vadu Moldovei.