În perioada 3-4 noiembrie a.c., un grup de masteranzi de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) au efectuat o vizită de studiu la Ambasada SUA din București și la Comisia Fulbright Româno-Americană. Selecția studenților participanți s-a făcut pe baza rezultatelor obținute în primul semestru al anului universitar 2025-2026, la disciplinele Literatură americană. Perioada colonială şi Romantismul și Identități literare și culturale în America secolului XX.
La Ambasada SUA din București, studenții suceveni au fost primiți de doamna Tabatha Fairclough, atașat cultural, care a avut un dialog cu aceștia pe teme diverse, precum rolul unui ambasador, implicațiile misiunilor diplomatice, provocările meseriei de diplomat, importanța aniversării a 250 de ani de independență a SUA și relațiile bilaterale româno-americane. Ulterior, doamna Fairclough a răspuns întrebărilor studenților, care au vizat aspecte legate de cariera unui diplomat, sistemul educațional din SUA, provocările lumii contemporane și perspective asupra viitorului, situația programului Visa Waiver și experiența domniei sale ca diplomat în Guyana, Uruguay sau Panama.
La sediul Comisiei Fulbright Româno-Americane, grupul USV a fost primit de domnul Mihai Moroiu, directorul American Program, și de doamna Corina Dănăilă-Guidea, directorul Romanian Program. În deschiderea întâlnirii, domnul Moroiu a prezentat o istorie a colaborărilor româno-americane din perspectiva granturilor Fulbright, detaliind rolul important pe care aceste schimburi culturale și academice l-au avut și continuă să îl aibă în formarea generațiilor de intelectuali din țara noastră. Ulterior, dialogul a virat către avantajele de a face parte din Asociația Alumni a programului Fulbright, una foarte activă și dinamică, care oferă constant noi conexiuni și perspective de dezvoltare a carierei. În partea a doua a întâlnirii, discuțiile au vizat posibilitatea ca studenții USV, aflați în an terminal sau la doctorat, să urmeze studii de masterat sau să efectueze stagii de cercetare avansată la o universitate americană, făcându-se referire directă la studenții suceveni care au câștigat granturi Fulbright în anii trecuți. La final, reprezentanții Fulbright au anunțat că, la începutul semestrului al doilea al anului universitar în curs, vor face o vizită oficială la USV, care va include și o prezentare detaliată a oportunităților pe care programul le oferă.
Vizita de studiu a fost a doua experiență de acest tip a studenților filologi suceveni, realizată la inițiativa lector univ. dr. Codruț Șerban, coordonator al Serviciului de Relații Publice, Comunicare și Imagine.


