Medicul sucevean Gelu Duprii s-a înscris în Partidul Social Democrat. Anunțul a fost făcut de către deputatul PSD de Suceava George Șoldan, care i-a urat bun venit în echipa social democraților. De altfel, Șoldan a spus că este mândru să fie coechipier cu dr. Duprii.
„Unul dintre cei mai buni medici ai Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, specializat în chirurgie maxilo-facială, dr. Duprii Gelu, s-a alăturat echipei PSD Suceava.
Îl știu pe Gelu de aproximativ 3 ani și am păstrat legătura pentru că avem păreri comune în multe subiecte legate de administrație, de proiecte, de viitorul acestui județ și al României în general.Am vorbit cu el în ultimul an tot mai des și i-am povestit în mare care sunt planurile mele, cum văd eu, un tânăr precum el, «schimbarea la față», că tot e în domeniul lui, a unui județ îmbătrânit, care are noroc doar de moștenirea culturală și religioasă, de cadrul natural lăsat de Dumnezeu, pentru a fi deosebit.În rest, să-mi fie cu iertare, nu prea ieșim în evidență.În urmă cu câteva săptămâni, s-a decis să se alăture echipei de tineri din PSD care va demonstra că politica nu înseamnă promisiuni, ci fapte concrete în sprijinul oamenilor.Dr. Gelu Duprii rămâne același om extraordinar pe care poate unii dintre dumneavoastră îl cunoașteți.Același profesionist, căsătorit și tată al unui băiețel de doi ani.Același doctor care, recent, printr-o intervenție chirurgicală în premieră la Suceava a dat șansa la o viață normală unei fetițe de 9 ani, care nu mai putea vorbi, mesteca și înghiți.Doar că de acum s-a alăturat echipei PSD, tot pentru a face bine oamenilor.
Bine ai venit, Gelu Duprii, în PSD Suceava! Sunt mândru că facem parte din aceeași echipă!”, a spus deputatul PSD de Suceava George Șoldan.