Membrii Rotary Club Suceava Cetate au susținut peste 700 de pasionați de sport la competiția Bucovina Ultra Rocks 2022

 

Peste 700 de pasionați de sport din 16 țări au luat la pas alergător munții din zona noastră în competiția Bucovina Ultra Rocks 2022 iar membrii Rotary Club Suceava Cetate (RCSC) i-au așteptat la punctul de alimentare și control de pe Vârful Rarău unde i-au cronometrat dar și ajutat să își refacă forțele.

La primele două ediții ale competiției echipa RCSC a asigurat punctul de alimentare și control de pe vârful Giumalău iar anul acesta asigurarea punctului de pe Vârful Rarău a venit ca un gest firesc de voluntariat, dat fiind angajamentul nostru de a promova sănătatea prin mișcare, în special în aer liber, a precizat președintele clubului, Cătălin Constantin Roibu.

Deoarece pe Vârful Rarău a trecut cel mai mare număr de alergători, aproximativ 700 de participanți de la aproape toate cursele (180 km, 110 km, 88 km, 47 km, 33 km, 15 km), unii chiar de două ori, efortul voluntarilor a fost unul impresionant.

Vasile Varvaroi, coordonatorul acțiunii din parea clubului nostru a transmis că pentru a veni în sprijinul sportivilor, am transportat sus pe vârf aproape 1.000 litri de apă și alte băuturi hidratante și energizante precum și câteva zeci de kilograme de alimente și tot ceea ce le putea veni în ajutor pentru refacere și realimentare.

Partea logistică a fost și ea pe măsură: corturi tip pavilion pentru alimentare și odihnă, generator electric pentru asigurarea iluminatului pe timp de noapte, mese, scaune, echipament de înregistrare și cronometrare, fotografi și cameramani. Am avut parte de zile și nopți deosebite pe vârf, de soare arzator și de ploaie torențială, de vânt dar și de peisaje superbe fiind mereu înconjurați de marea alpină. Mă înclin în fața colegilor mei și a familiilor acestora care au fost cu mic cu mare alaturi de noi în realizarea acestei acțiuni de voluntariat.

Cei 25 de voluntari ai clubului nostru au asigurat permanența în punct timp de 40 de ore venind prompt în sprijinul alergătorilor și asigurând în același timp o atmosferă deosebită de concurs cu muzică, tobe, vuvuzele, aplauze și încurajări. Momente inedite au fost create și de echipa de toboșari coordonată de domnul profesor Rusu Lucian-Georgel.

 

 

Încurajări pe Vârful Rarău și sănătate prin mișcare în aer liber

 

Un coleg din echipa noastră a fost și voluntar dar și alergător. Este cazul lui Paul Vargan care a alergat la cursa de 33 km, a trecut pe Vârful Rarău, s-a bucurat de frumusețea peisajului, și-a depășit limitele și a dat un exemplu și altor membri ai RCSC. La final acesta a precizat că: am participat pentru a treia oară la această competiție, un eveniment internațional remarcabil, ce aduce la un loc deopotrivă amatori și sportivi de performanță, modele ale unui stil de viață disciplinat, în armonie cu natura. Sper ca pe viitor să întâlnesc la acest eveniment tot mai mulți participanți care să se bucure de satisfacția acestui sport, de atmosfera de la BUR și de peisajele frumoasei Bucovine.

Organizat de Clubul Sportiv ULTRA LIFE și Sport Management Events, cu suportul Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Bucovina Ultra Rocks are șapte probe (cele mai lungi fiind cele de 180, 110 și 88 kilometri), fiind considerată una dintre cele mai dure competiții de alergare montană din țară. Traseul traversează o parte dintre cele mai frumoase zone ale județului Suceava (Codrul Secular Slătioara și vârfurile Rarău, Giumalău și Pietrosul Călimani).