Reamintim beneficiarilor celei de-a doua sesiuni a Măsurii „Microgranturi” să depună raportul de progres, împreună cu documentele aferente, în termenul limită de 90 de zile calendaristice, perioadă care începe din momentul încasării ajutorului financiar. În situația nedorită în care termenul va fi depășit, conform procedurii de implementare a programului, se impune returnarea grantului primit, precum și a dobânzilor aferente.
„Fac apel către toți profesioniștii și antreprenorii care au aplicat cu succes în cadrul celui de-al doilea apel al Măsurii «Microgranturi», să respecte termenul legal pentru transmiterea raportului de progres, prevăzut în procedura de implementare, precum și în contractul de finanțare. Nu ne dorim ca banii să revină în bugetul ministerului, ci să rămână la beneficiari! Subliniez acest lucru, mai ales în contextul în care, la începutul anului, am fost nevoiți să luăm măsuri urgente pentru repunerea în termen a peste 7.000 de operatori economici, care, în cadrul primului apel al aceleiași scheme de ajutor de stat, dar și în cadrul Măsurii 2 – Granturi pentru capital de lucru, nu au depus la timp documentele și drept consecință, s-au găsit în impostaza de a returna granturile primite. În acest mod, am reușit să evităm o situație absolut nedorită!”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Plățile pentru cea de-a doua sesiune a Măsurii „Microgranturi” au fost realizate în două tranșe, în perioada aprilie – august, începând cu aplicanții care au avut atribuite numere RUE între 1 și 20.000, iar ulterior cei cu numere RUE 20.001-33.555. Ajutorul financiar nerambursabil a avut o valoare maximă de 2.000 euro/beneficiar.
Schema de ajutor de stat a fost bugetată din sumele rămase neutilizate în cadrul primei sesiuni, respectiv 100.000.000 euro, dintre care 85.000.000 euro din POC 2014-2020 și 15.000.000 euro din cofinanțarea de la bugetul de stat.
Măsura „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” este parte din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completările și modificările ulterioare.