Ministrul Cadariu: Numărul turiştilor străini în România, până la 30 iunie, triplu faţă de anul trecut

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, a declarat marţi că numărul turiştilor străini care au vizitat România în primele şase luni ale acestui an s-a triplat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„În 2022 faţă de 2021, avem o creştere totală a numărului de turişti de 37% – de la 3,2 milioane la 4,4 milioane. Turiştii români în 2021 au fost trei milioane, iar în primele şase luni ale acestui an – 3,8 milioane, o creştere de 23%. În ceea ce priveşte turiştii străini, în cursul anului trecut au fost, în primele şase luni, 200.000 de turişti, iar anul acesta, la 30 iunie, 600.000 turişti, deci o creştere de 200%. În întreg anul 2021, în România au fost doar 840.000 turişti străini”, a afirmat Cadariu, citând o raportare a Institutului Naţional de Statistică.

Referindu-se la voucherele de vacanţă pentru salariaţii din sectorul bugetar, Cadariu a spus că suma totală a voucherele investite este de 252 de milioane de euro.

„Din păcate, suntem în situaţia în care constatăm că nu toate instituţiile publice din România au îndeplinit acest obiectiv. În România avem 1,2 milioane de salariaţi în sectorul bugetar şi, având în vedere că un astfel de voucher are valoare de 1.450 de lei, ar fi trebuit ca suma investită de instituţii în vouchere să ajungă deja la 350 de milioane de euro, motiv pentru care fac apel la acele instituţii care nu au emis deja voucherele de vacanţă corespunzătoare să o facă, cu atât mai mult cu cât ordonanţa prevede că o perioadă de 5 ani vom putea emite astfel de vouchere de vacanţă”, a adăugat ministrul Cadariu, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PNL.