Ministrul de Finanţe Adrian Câciu a afirmat că rata inflaţiei va scădea sub 10% până la finalul acestui an, deoarece el consideră că puseul inflaţionist s-a încheiat. Ministrul social-democrat a adăugat că România va înregistra creştere economică în 2023.
Adrian Câciu a declarat, joi la Euronews România, că rata inflaţiei a ajuns în „punctul de inflexiune” în care nu se mai poate exprima.
„Puseul inflaţionist, din punctul meu de vedere, s-a încheiat. Ştiu, pare surprinzător. Ne-am obişnuit din mult mai mult. S-a ajuns la punctul de inflexiune la care inflaţia nu se mai poate exprima decât dacă nu mai are cine să cumpere, dacă nu mai există cumpărare. Anul acesta ne-am axat pe compensarea efectelor inflaţiei, a încerca să combatem erodarea puterii de cumpărare. Anul 2023 va fi un an de recuperare a puterii de cumpărare. Să sperăm să ajungem la nivelul de dinainte de situaţia prepandemică. Da, dar aş vrea să las timpul să vorbească. Toate calculele mă conduc spre zona unei inflaţii de o singură cifră la finalul anului 2023. În momentul în care spui lucrul de genul acesta, evident iei în calcul să nu s-ar întâmplat niciun element de hazard”, a explicat ministrul de Finanţe.
El a mai spus că acest an va fi unul mai stabil din punct de vedere economic „mai ales cu mai puţin incertitudini, cu mai puţin situaţii de volatilitate”.
„2022 a fost un an de disruption, în sensul în care totul a fost dat peste cap. Era cumva previzionat că vor fi elemente de presiune în 2022 şi înainte să înceapă conflictul din Ucraina. Inflaţia începuse să se manifeste puternic în 2021, mai ales în România. Anul trecut l-am început în jurul lui 2,5%, l-am împins în 7,8%, deci acolo a fost o triplare. Erau semnale concrete. Practic, noi când am preluat guvernarea, acesta a fost mesajul; prima etapă va fi stabilizarea economică, pentru că această inflaţie care a venit în 2021, preţurile la energie care păreau de necontrolat, fiind influenţate de situaţia regională, europeană ne-au dat semnalul că lucrurile nu sunt într-o situaţie confortabilă. Mai era şi situaţia deficitului bugetar ridicat şi de cont curent din pandemie”, a mai precizat Adrian Câciu.
Acesta a adăugat că discuţiile în coaliţie au fost şi vor fi ddespre menţinerea stabilităţii politice
„Veneam după o serie de confruntări politice fără rost în anul 2021. Era o volatilitate în piaţa economică pentru că nu aveai stabilitate politică. Discuţiile în coaliţie au fost foarte concrete – menţinem stabilitatea politică. Stabilitatea politică trebuie păstrată pentru ea creează încredere faţă de investitori, de mediul economic. Cel mai important lucru a fost să nu lăsăm pe nimeni în urmă, deşi spaţiul fiscal este destul de redus, într-o ţară cu deficit excesiv. Veneam după pandemie. Pentru a avea credibilitate în faţa investitorilor, nu ai soluţie decât să reduci de deficitul”, a conchis Câciu, potrivit psnews.ro.