Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan Gruia, a devenit Cetățean de Onoare în comuna Poiana Stampei, localitatea sa natală

Comuna suceveană Poiana Stampei are trei noi Cetățeni de Onoare, între care și Bogdan Ivan Gruia, ministrul Cercetării, Digitalizării și Inovării, originar din localitatea condusă de ing. Viluț Mezdrea.

La baza acordării acestui onorant titlu au stat mai multe valori pe care Bogdan Ivan Gruia le împărtășeste: o educație aleasă,  o evoluție sănătoasă, modestia, credința, respectul pentru semeni, dar și faptul că a absorbit tot ce a fost mai bun de  la oamenii din jurul său, funcția de ministru fiind doar o confirmare a acestor calități.

De fapt, după cum a spus edilul de la Poiana Stampei, Bogdan Ivan Gruia are un respect deosebit pentru rădăcini și nu a uitat niciodată de unde a plecat.

Acordarea titlului de Cetățean de Onoare s-a făcut într-un cadru deosebit, la sfințirea Bisericii „Mihail și Gavriil” din Poiana Stampei, locaș de cult renăscut din propria-i cenușă, după ce, în februarie 2015, Biserica de secol XIX din Poiana Stampei, monument istoric, a ars în urma unui puternic incendiu.

La acest eveniment au luat parte, pe lângă reprezentanții administrației publice, și mai multe fețe bisericești din toată țara, între care IPS Andrei Andreicut, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și Episcopul Basarabiei de Sud, PS Veniamin.

Totodată, la momentul istoric al sfințirii Bisericii, dar și la manifestările ulterioare, au luat parte și președintele CJ Bistrița Năsăud, Radu Moldovan, un mentor și un apropiat de suflet al tânărului Bogdan Gruia, primari din Țara Dornelor, dar și parlamentarii suceveni, George Șoldan, Angelica Fădor și George Mîndruță.

Bogdan Ivan Gruia este expert în teorii organizaționale și administrație publică, în urma studiilor de licență pe care le-a urmat în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității „Babeș – Boyai” din Cluj Napoca, dar și expert în comunicare și relații publice, în urma studiilor masterale desfășurate în cadrul aceleiași unități superioare de învățământ.

În septembrie 2022 el a devenit doctor în sociologie, cu o lucrare realizată sub îndrumarea conducătorului științific Vasile Dîncu, la acea dată încă ministru al apărării.

Începând cu anul 2012 și până în anul 2020, Gruia a fost consilier al președintelui Consiliului Județean Bistrița Năsăud, dar și purtătorul de cuvânt al instituției conduse de Radu Moldovan.

Din anul 2020, Bogdan Ivan Gruia a fost ales deputat din partea Partidului Social Democrat și a fost secretar al Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor, dar și vicepreședinte al aceleiași comisii din Camera Deputaților.

Odată cu rocada guvernamentală, tânărul a fost desemnat să preia portofoliul Cercetării, Digitalizării și Inovării din Guvernul Ciolacu.